Școala de vară a profesorilor de religie, Ediția a III-a

de | aug. 2, 2024

În aceste zile se desfășoară la Academia de la Mânăstirea Sâmbăta de Sus Școala de vară a profesorilor de religie, care a adunat 85 de profesori din întreaga țară. Activitate desfășurată sub binecuvântarea ÎPS Laurențiu Streza – membru în Comisia pentru Învățământ a Patriarhiei Române

Inițiator: prof. Ionița Timiș, de la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca, președinta Asociației Didactica RED – în colaborare cu echipa Asociației Didactica Red a Platformei Red-Religie.

 Echipa de profesorilor de religie din cadrul Platformei Red-Religie, care din acest an este constituită juridic ca Asociație, și-a propus extinderea lucrărilor edițiilor anterioare, prin care să ofere modele de bune practici, cursuri de formare pe Învățarea experiențială, modele de activități socio-educative, activități formale și non-formale, în contextul noului Curriculum,  prezentarea unor proiecte de voluntariat creștin, proiecte antibulling și antidependențe, în care să se implice profesorii de religie, proiecte psihopedagogice și trasdisciplinare, proiecte de cultură și spiritualitate românească, proiecte catehetice, ca întărire a parteneriatului dintre școală și Biserică și alte activități care să-l proiecteze pe profesorul de religie între cuvânt și faptă.

Modelele acestor proiecte susținute de profesori de religie din întreaga țară, au fost sprijinite și întărite de invitați de marcă,

ASOCIAȚIA DIDACTICA RED și SOCIETATE ȘTIINȚIFICĂ, care, pe lângă profesorii de religie cuprinde și profesori de limba română, limbi moderne, istorie, geografie, pedagogie, psihologie, filosofie, învățătoare.

Școala de vară este concepută pentru profesorii care doresc să-și îmbunătățească activitatea didactică, să propună activități adecvate pentru a gestiona eficient cunoștințe, competențe și abilități specifice educației religioase.

Dorim să reflectăm critic și creativ asupra propriului act didactic, să găsim cea mai bună cale de aplicare, în diverse contexte educaționale. Școala de vară presupune un schimb de experiență între profesorii participanți, în vederea eficientizării activităților profesorilor de religie.

Propunerea și abordarea unor principii, mijloace, metode și strategii didactice de actualitate care se potrivesc educației religioase, prin intermediul conferințelor, seminariilor și atelierelor care se vor derula în cadrul activităților.

OBIECTIVE:

  1. Dezvoltarea capacității de a proiecta și organiza activități formale și non-formale pentru creșterea atractivității orei de religie și îmbunătățirea abilităților de a pregăti elevii pentru concursuri, olimpiade și examene naționale;
  2. Încadrarea educației religioase la nivelul Noului Curriculum, din perspectiva competențelor aplicate la nivel primar, gimnazial și liceal și formarea unei comunități de învățare interactive, care să împărtășească în mod continuu modele de bune practici în predarea disciplinei religie;
  3. Formarea deprinderilor de a aplica la ore învățarea experiențială din perspectiva cunoștințelor, abilităților și atitudinilor specific religiei, precum și dezvoltarea abilităților socio-educative în cadrul educației formale și non-formale.

INVITAȚI:

IPS Streza Laurențiu – Mitropolitul Ardealului

PS Daniil STOENESCU

Conf. dr. VASILE TIMIȘ – Universitatea Babeș-Bolyai

Prof. dr. Adrian ROȘAN, Facultatea de Psihologie și Științele Educației UBB Cluj

Pr. prof. dr. MIHAI HIMCINSCHI – Facultatea de Teologie Ortodoxă Alba-Iulia

Conf. dr. pr. CONSTANTIN NECULA – Facultatea de Teologie Ortodoxă „A. Șaguna” Sibiu

Pr. dr. IOAN EMILIA RAZA – Spitalul Universitar Medicala IV Cluj-Napoca

Dr. Eliza Maria Cloțea – România pentru viață – București

PARTENERI: Colegiul Național Pedagogic „Gh. Lazăr” Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă Sibiu, Facultatea de Teologie Alba-Iulia, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Cluj-Napoca, ISJ Brașov, ISJ Cluj, ISJ Buzău, CCD Slobozia, Colegiul ,,Ferdinand I”, Măneciu, Prahova, Colegiul Național ,,Traian Doda” Caransebeș, Caraș Severin, Colegiul Naţional ”Radu Greceanu” Olt, Școala Gimnazială M.R. Paraschivescu” Zimnicea

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Patriarhia română