Școală de vară, în parohia clujeană „Sfântul Mina”

de | iun. 21, 2019

În zilele de 18 si 19 iunie 2019, un grup de 32 de copii și tineri din Parohiile ,,Sfântul Mare Mucenic Mina” din Cluj Napoca, Protopopiatul Ortodox Cluj II, coordonați de părintele paroh Dumitru Bărbos și părintele Iliuță Popa, și copii din Parohia Nadășu, Protopopiatul Huedin, însoțiți de părintele Ionuț Căienar, au luat parte la Scoala de vară organizată în biserica parohială cu hramul ,,Sfântul Mina” din Cluj Napoca, situată pe strada Vasile Conta nr. 10, din cartierul clujean Bună Ziua.
Prima zi a întâlnirii a debutat cu un moment de rugăciune la care a participat alături de preoții celor două prohii și părintele Alexandru-Constantin Ciui, protopop al Protopopiatului Cluj II, cel care s-a adresat celor prezenți îndemnându-i ca pe parcursul celor două zile să se bucure de petrecerea timpului în biserică, să învețe, dar mai ales să își facă prieteni noi.

Printre activitățile desfășurate în cele două zile s-au numărat: rucodelii – lucrul mânuțelor, vizitarea Bibliotecii Județene Octavian Goga, dar și o demonstrație a tehnicilor culinare de preparare a street food.
A doua zi a adus alte multe activități interesante: vizitarea Grand Hotel Italia, unde copiii au învățat modul corect de aranjare și utilizare a unei mese festive.

Au urmat o serie de activități cultural-artistice, în cadrul cărora copiii au fost fost inițiați în cântarea bisericească, iar mai apoi au audiat câteva fragmente de muzica clasică, după care cei mai talentați au putut să își etaleze abilitățile artistice. Sub îndrumare profesionistă, copiii au primit câteva sfaturi practice legate de igiena orală și modul corect de spălare a dinților.

Finalul celor două zile a fost încununat de un mini-campionat de tenis cu piciorul.
Întâlnirea copiilor și a tinerilor din cele două parohii face parte din proiectul ,,Din suflet pentru satul românesc” inițiat de Protopopiatul Cluj II în ,,Anul omagial al satului românesc”, proiect în care cele două parohii sunt partenere.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Pr. Prof. Stelian Tofană a conferențiat la Dej pe tema dependențelor

Pr. Prof. Stelian Tofană a conferențiat la Dej pe tema dependențelor

„Dependențele – Utopia unei eliberări?!”, a fost tema despre care părintele Stelian Tofană a conferențiat în fața a sute de dejeni. În cadrul Proiectului Cultural ,,Familia și Societatea, ce ne spune Biblia?”, organizat de către Protopopiatul Ortodox Român Dej în...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...

În curtea Spitalului de Urgență Bistrița se va construi o biserică

În curtea Spitalului de Urgență Bistrița se va construi o biserică

Capela din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița va fi funcționa într-o bisericuță care urmează să fie construit în curtea spitalului, a anunțat managerul instituției, Gabriel Lazany la începutul acestei luni. Decizia a fost luată în primul rând din...