Școală de vară la parohia „Sf. Dumitru” din Florești

de | aug. 15, 2017

În perioada 7 – 11 august 2017, la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Dumitru” din Florești, Protopopiatul Cluj I, s-a desfășurat a treia ediție a Școlii de vară pentru copii. În cele 5 zile, cei 70 de copii prezenți, cu vârste între 6 și 13 ani, au participat la numeroase activități, precum și la Slujba Paraclisului Maicii Domnului, în biserica „Soborul Maicii Domnului” de pe strada Florilor.

În prima zi a fost prezentat un experiment geografic – erupția vulcanică, de către doamna profesoară Ioana Perșa, iar mai apoi s-au desfășurat jocuri de socializare, coordonate de doamnele profesoare Daciana Andreica și Ioana Matei. A doua zi a fost prezent în mijlocul copiilor, domnul Adrian Muntean, de la Asociația “ Minute de mișcare”, desfășurând timp de două ore, numeroase activități sportive, în curtea bisericii. A treia zi am avut onoarea de a avea în mijlocul nostru două echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj (I.S.U.), respectiv Pompieri și SMURD, care le-au vorbit copiilor despre activitățile pe care le desfășoră, totodată prezentându-le echipamentul din dotare. A patra zi a fost dedicată istoriei și credinței, în prima parte, domnul Bogdan Briscu, le-a vorbit celor prezenți despre primul război mondial, prezentându-le uniforma soldaților români care au luptat pe front, iar în cea de a doua parte, doamna profesoară Tatiana Doibani, le-a explicat Rugaciunea Domnească în imagini. Între cele două prezentări a avut loc un moment de excepție, în care domnișoara Anda Costea, studentă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a interpretat la flaut un fragment din muzică de film. A cincea zi a fost una cu totul deosebită, deoarece în mijlocul nostru s-a aflat doamna etnolog și interpret de muzică poulară, Maria Golban-Șomlea. A vorbit despre tradițiile românești și împreună am interpretat pricesne în cinstea Maicii Domnului. Ziua s-a încheiat cu degustări al mâncărilor tradiționale de post . Participanții au primit diplome și numeroase cadouri.

În fiecare zi, după încheierea activităților, copiii însoțiți de părinți, au participat la Slujba Paraclisului Maicii Domnului, care, de fiecare dată, s-a încheiat cu o meditație despre cele mai renumite Icoane Făcătoare de Minuni ale Maicii Domnului din întreaga lume ortodoxă, prezentate de cei patru Preoți ai Parohiei: Pr. Dumitru-Marcel Andreica, Pr. Daniel Pașca, Pr. Cristian-Gelu Perșa și Pr. Dan-Marius Matei.

Articol semnat de: Pr.Dr.Dumitru-Marcel Andreica

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zi de sărbătoare, la Moara de pădure-Muntele Săcelului

Zi de sărbătoare, la Moara de pădure-Muntele Săcelului

Praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, sărbătorit în fiecare an pe 21 noiembrie, a fost un prilej de mare sărbătoare pentru  creștinii ortodocși din filia Moara de pădure-Muntele Săcelului, din comuna Băișoara, județul Cluj. Ca urmare a unui proiect de...

Activități catehetice, în parohia Soporu de Câmpie

Activități catehetice, în parohia Soporu de Câmpie

Începând din vara anului 2019, în Parohia Ortodoxă Soporu de Câmpie, Protopopiatul Turda se desfășoară proiectul catehetic intitulat „Mai aproape de Cuvânt” sub egida Departamentului Misionar al Arhiepiscopiei Clujului. Scopul acestui proiect catehetic  este întărirea...