Între 28 iulie și 3 august, vechea școală din Posmuș se transformă, pentru o săptămână, în laborator de creație și dialog comunitar: Școala de vară „Sat viu” aduce în același loc studenți și profesori de la Universitatea Babeș‑Bolyai și Universitatea Tehnică din Cluj‑Napoca, cercetători, artiști și, mai ales, localnici de toate vârstele. Vor fi ateliere de dans și film pentru copii, workshop‑uri de dezbatere și arhivare digitală pentru adolescenți, discuții despre inovare socială, antropologie și patrimoniu, proiecții de film, un studio foto în care posmușenii își pot reconstitui amintirile din anii de școală, iar sâmbătă seara spectacolul de teatru „Tema de vacanță”, construit pe poveștile lor. Duminică, 3 august, toată comunitatea este invitată la un moment festiv în care se prezintă rezultatele săptămânii.
Tabăra de vară deschide, de fapt, un demers mai amplu: „Posmuș – Sat viu. Ecourile viitorului în ruralul transilvan”, proiect interdisciplinar inițiat de Asociația Petrus Italus Trust – Alianța pentru patrimoniul bistrițean. În lunile iulie‑septembrie 2025, prin cercetare participativă și design colaborativ, proiectul își propune să reimagineze centrul satului și vechea școală, conectându‑le cu noul Centru Multicultural „Castel Teleki”. Urmează o expoziție la festivalul ArtCast, un spectacol de video‑mapping și prezentarea, la început de toamnă, a propunerilor de amenajare a spațiului public din Posmuș.
Inițiativa este realizată cu sprijinul Consiliului Județean și al Complexului Muzeal Bistrița‑Năsăud, în parteneriat cu Facultatea de Teatru și Film (UBB), Facultatea de Arhitectură și Urbanism (UTCN), Asociația pentru Performanță și Cultură, Primăria și Școala Gimnazială Șieu, fiind co‑finanțată de Administrația Fondului Cultural Național.
Toate activitățile sunt gratuite, iar programul complet poate fi urmărit pe pagina de Facebook Petrus Italus Trust și pe site‑ul petrusitalus.com. Il posmușenii, dar și toți iubitorii de patrimoniu, sunt invitați să descopere cum dialogul dintre artă, educație și comunitate poate însufleți un sat transilvan și poate pregăti, în mod durabil, viitorul Castelului Teleki.






