Scriitoarea ANA BLANDIANA

de | mart. 25, 2021 | Personalitatea zilei

Otilia Valeria Coman, cunoscută drept Ana Blandiana, vine pe lume de praznicul Buneivestiri, în anul 1942, la Timișoara, în familia preotului ortodox Gheorghe Coman. În anul 1944, după ce Ardealul de Nord a fost retrocedat,familia scriitoarei este nevoită să se mute la Oradea, unde tatăl său va sluji la Biserica cu Lună.

Odată cu primul val de arestări apărut în urma instaurării regimului comunist în România, preotul Gheorghe Coman este etichetat de către liderii comuniști din acea vreme drept „dușman al poporului”, fapt pentru care va fi închis timp de mai mulți ani.

Din nefericire, acest eveniment a avut mai multe repercursiuni negative în viața tinerei scriitoare. Pentru că era fiică a unui deținut politic, studenția, descrisă de către mulți ca fiind cea mai minunată perioadă a vieții, era în acele momente pentru Otilia un vis aproape imposibil. Cu toate acestea, după o așteptare de aproximativ patru ani de zile, acestei faimoase disidente și apărătoare a drepturilor omului i se permite să se înscrie la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj,pe care o va absolvi în anul 1967.

Pentru ca astfel de întâmplări să nu mai aibă loc în viitor, Otilia Valeria Coman își ia pseudonimul literar Ana Blandiana – pseudonim provenit de la numele satului natal al mamei – considerând că astfel va putea scăpa de șicanele guvernului comunist.

După debutul literar din anul 1959 înrevista Tribuna, opera Anei Blandiana va fi supusă de-a lungul timpului la trei interdicții de publicare pentru diverse așa-zise „erori” pe care liderii acelui sistem totalitari le-au atribuit. La scurt timp după eliberarea din detenția comunistă, tatăl său, preotul Gheorghe Coman,va muri în urma unui accident nefericit, dar acest eveniment negativ nu va influența direct opera și scrierile Anei Blandiana.

De-a lungul timpului, va scrie nenumărate creații lirice, epice sau chiar eseuri și scenarii de film care vor fi primite cu bucurie de către critica literară.

În anul 1960 s-a căsătorit cu scriitorul Romulus Rusan, fondator al organizației Alianța Civică. Alături de acesta a luptat pe toate fronturile pentru drepturile românilor, criticând chiar, sub diverse forme în cadrul creațiilor sale, până și guvernarea din acele timpuri.

Cei doi soți au înființat, de asemenea, și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.

Pentru întreaga operă literară, dar și pentru asidua implicare în diversele aspecte ce țin de trecutul României, Ana Blandiana va primi nenumărate premii din partea mai multor Uniuni sau Asociații, fiind numită și Doctor Honoris Causa al unor renumite universități din țară, și, de asemenea,cetățean de onoare al mai multor orașe.

Începând cu anul 2016, Ana Blandiana devine și Membru corespondent al Academiei Române.

 

Resurse:

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Scriitoarea ANA BLANDIANA
Scriitoarea ANA BLANDIANA
/

Ultimele articole

O panoramă a teologiei ortodoxe contemporane

O panoramă a teologiei ortodoxe contemporane

Secolul XX a înregistrat o dezvoltare fără precedent a gândirii ortodoxe, fapt datorat nu atât numărului însemnat de teologi cunoscuți, cât anvergurii lor intelectuale. Fie că vorbim de spațiul apusean fie că ne referim la țările tradițional ortodoxe, întâlnim în...

Mai multe din Personalitatea zilei
Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 -17 august 1925)

Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 -17 august 1925)

Data de 18 ianuarie aduce la lumină o personalitate marcantă a secolului al XIX-lea, pe nimeni altul decât Ioan Slavici. Acum 173 de ani vedea lumina zilei într-un sat micuț din frumoasa Transilvanie al doilea copil al familiei Slavici, cel ce va să devină ulterior...

Traian Vuia (17 august 1872 – 2 septembrie 1950)

Traian Vuia (17 august 1872 – 2 septembrie 1950)

Pionier al aviației mondiale, inventator și constructor de aparate de zbor și motoare, Traian Vuia s-a născut la 17 august 1872 în județul Timiș. A fost un elev eminent și a absolvit liceul din Lugoj ca șef de promoție.Pasionat de mecanică, încă din copilărie studia...

J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

„Bineînţeles că Stăpânul inelelor este în mod fundamental o operă religioasă şi catolică” spunea autorul celebrei trilogii, cunoscută azi mai ales în urma ecranizărilor din ultimii ani. J.R.R Tolkien, a fost un scriitor, poet, filolog și profesor universitar britanic,...

Ion Theodorescu-Sion și Aron Cotruș

Ion Theodorescu-Sion și Aron Cotruș

Ion Theodorescu-Sion a fost un cunoscut pictor român, născut la data de 2 ianuarie 1882 în Ianca-Brăila şi decedat la data de 31 martie 1939, București. Ion Theodorescu-Sion face parte din generația inovatoare de pictori de la începutul secolului al XX-lea, care...