În data de 19 august se împlinesc 143 de ani de la naşterea lui George Enescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor şi pedagog, personalitate artistică marcantă a secolului 20. Este considerat cel mai important muzician român.

George Enescu s-a născut în comuna Liveni, judeţul Botoşani, localitate care astăzi îi poartă numele. A fost al optulea copil al lui Costache Enescu și al Mariei, singurul care a supraviețuit, ceilalţi fraţi ai săi murind la vârste fragede.

La trei ani, impresionat de un taraf pe care îl auzise cântând într-o staţiune balneară din apropierea satului natal, micul Jurjac a încercat să imite instrumentele: vioara printr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn” („Amintirile lui G. Enescu”, de B. Gavoty), ţambalul cu ajutorul unor beţe de lemn, iar naiul, suflând printre buze.

Tot la trei ani a început să cânte la pian și un an mai târziu, la vioară, întâi îndrumat de tatăl său, apoi, după ureche, cu Niculae Chiorul, un lăutar vestit din Dorohoi. La cinci ani a compus prima sa lucrare, „Ţara Românească, operă pentru vioară şi pian”.

Studiile și primele compoziții

În 1886, George Enescu a trecut sub aripa renumitului compozitor Eduard Caudella, de la Iaşi, iar în 1888, la îndemnul acestuia, s-a înscris la Conservatorul de Muzică din Viena.
A studiat între 1888 şi 1894 cu mari profesori precum Siegmund Bachrich şi Josef Hellmesberger Junior (vioară), Ernst Ludwig (pian) şi Robert Fuchs (armonie, contrapunct şi compoziţie).

S-a perfecţionat la Conservatorul din Paris (1895 – 1899) sub îndrumarea profesorilor José White şi Martin-Pierre-Joseph Marsick la vioară, Jules Massenet şi Gabriel Fauré la compoziţie, Ambroise Thomas şi Théodore Dubois la armonie şi André Gédalge la contrapunct.

În timpul studiilor la Paris a compus simfoniile: „Poema Română op. 1 pentru orchestră şi cor bărbătesc” (1897), „Sonata nr. 1 pentru pian şi vioară în Re major, op. 2” (1897), „Suita nr. 1, în sol minor, în stil vechi pentru pian, op. 3” (1897), „Sonata nr. 2 pentru pian şi vioară în fa minor, op. 6” (1899), lucrări care i-au adus recunoaşterea tânărului compozitor George Enescu.

În 11 iunie 1897, susţine primul recital de autor al unui creator român peste hotare, în cadrul unui concert cameral la Petite Salle Pleyel din Paris.

În 1 martie 1898, George Enescu apare pentru prima oară pe scena Ateneului Român, alături de Orchestra Filarmonică, în calitate de violonist, compozitor și dirijor, un moment de referinţă în istoria muzicii noastre: Eduard Wachmann i-a cedat bagheta sa pentru a-și dirija singur „Poema Română”.

Apogeul carierei

Cele mai cunoscute compoziţii datează din primii ani ai secolului 20. Printre acestea se numără cele două „Rapsodii Române” (1901-1902), dirijate de compozitor, în premieră, la 22 martie 1908, la Roma, la Academia de muzică „Santa Cecilia” ; Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major, op. 9 (1903 ) sau Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op. 13 (1905).

În 1913 a instituit şi susţinut din fonduri personale Premiul naţional de compoziţie George Enescu, acordat anual până în 1946, în vederea încurajării creaţiei româneşti. Concursul de compoziţie oferea câştigătorilor premii în bani, precum și şansa interpretării lucrărilor în concerte. George Enescu a fost de asemenea membru fondator (1920) şi preşedinte (1920 – 1948) al Societăţii Compozitorilor Români din Bucureşti.

În timpul Primului Război Mondial, Enescu și-a continuat activitatea de creație și a susţinut concerte în România pentru răniţii din spitale. După război a reluat turneele în calitate de violonist şi dirijor în Elveţia, Franţa, Olanda, Spania, SUA, Portugalia, Canada etc.

În 1931 încheie lucrul la cea mai îndrăgită lucrare a sa: opera „Oedipe, op. 23.”, pe care i-a dedicat-o Mariei Rosetti-Tescanu, cu care s-a căsătorit șase ani mai târziu.

Pedagog al unor violoniști celebri

Totodată, activitatea sa de pedagog devine din ce în ce mai prolifică, printre cei pe care i-a îndrumat în arta interpretativă numărându-se violoniştii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux şi Yehudi Menuhin.

După Al Doilea Război Mondial, în 1946, Enescu s-a stabilit la Paris împreună cu soția sa, în semn de protest faţă de instaurarea regimului comunist în România.

În iulie 1954, a suferit un atac cerebral. A trecut la Domnul în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 şi a fost înmormântat în Cimitirul „Père Lachaise” din Paris.

Recunoașterea marelui muzician

După moartea sa a fost inaugurat, la Bucureşti, în 1956, Muzeul „George Enescu”, în clădirea din Calea Victoriei unde a locuit un timp marele muzician. La 4 septembrie 1958, a avut loc tot la Bucureşti, deschiderea solemnă a primului Concurs şi Festival Internaţional „George Enescu”.

Dintre distincţiile acordate în semn de preţuire amintim: titlurile de ofiţer şi cavaler al Legiunii de Onoare a Franţei (1913, 1936), Membru de onoare (1916) şi Membru activ (1933) al Academiei Române din Bucureşti, Membru corespondent la Académie des Beaux Arts din Paris (1929), Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma (1931), Institut de France din Paris (1936) şi Academia de Arte şi Ştiinţe din Praga (1937).

Foto credit: georgeenescu.ro