Se oprește traficul greu pe drumurile județene care tranzitează comuna Mica și se reia circulația pe podul de peste Someș

de | feb. 11, 2022

Urmare a restricționărilor de trafic de pe drumul național  DN 1C, mai exact podul de la ieșirea din municipiul Dej înspre județul Bistrița-Năsăud, în cursul zilei de miercuri, 9 februarie 2022, am solicitat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, în regim de urgență, oprirea traficului greu pe cele două drumuri județene aflate în administrarea Consiliului Județean Cluj, respectiv DJ 172F și DJ 161D, și ridicarea restricțiilor de tonaj de pe DN 1C.

Ulterior acestui demers, am discutat și am stabilit împreună cu primarul municipiului Dej, domnul Morar Costan, să se ridice restricțiile de tonaj de pe drumul național 1 C, podul peste Someș. Ca atare, traficul greu va reveni pe acest drum și va înceta pe cele două drumuri județene afectate, folosite ca rută alternativă.

Țin să menționez faptul că, împreună cu domnul primar al comunei Mica, Zelencz Tiberiu,  am fost încă de la început împotriva acestei devieri de trafic ce a afectat în sens negativ viața locuitorilor comunei Mica, nefiind de acord cu acest demers.

Pe cale de consecință, am acționat prompt pentru a pune capăt acestei stări de fapt și pentru revenirea la normal.

Drept urmare, începând de săptămâna viitoare, respectiv de marți, 15 februarie 2022, se va relua traficul  pe DN 1C, podul peste râul Someș, circulația revenind la normal și pe cele două drumuri județene care tranzitează comuna Mica.

Totodată, cele două drumuri județene afectate din cauza traficului greu urmează a fi reabilitate și readuse în condiții optime de circulație. Anterior deciziei de deviere a traficului acestea s-au prezentat în bune condiții, problemele fiind cauzate de camioanele de mare tonaj care au tranzitat zona.

Alin Tișe

Președintele Consiliului Județean Cluj

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Campania „Dăruind vei Dobândi” | ASCOR CLUJ

Campania „Dăruind vei Dobândi” | ASCOR CLUJ

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Cluj-Napoca, desfășoară și anul acesta, în perioada 20 Noiembrie – 11 decembrie, campania „Dăruind vei Dobândi”. Aceasta este o invitație de a lua parte la bucuria autentică a unor copii aflați în nevoie, dar și...