„Se va propovădui Evanghelia în toată lumea” (Joi, Săptămâna a XI-a după Rusalii)

de | sept. 2, 2021

Evanghelia zilei: Mt 24, 13 – 28

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: cel care va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Când se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile, atunci va veni sfârşitul. Deci când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care s-a grăit prin proorocul Daniel, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă –, atunci cei din Iudeea să fugă la munţi; cel care va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia ceva din casă; iar cel care va fi la câmp să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele care vor alăpta, în zilele acelea! Rugaţi-vă, ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta, căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă nu s-ar scurta zilele acelea, nici un om  n-ar mai scăpa; dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci, de vă va spune cineva: iată, Hristos este aici sau acolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi, care vor da semne mari şi minuni, încât să amăgească, de va fi cu putinţă, chiar pe cei aleşi. Iată, v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vor zice: iată, este în pustie, să nu ie­şiţi; iată, este în cămări, să nu credeţi. Căci precum porneşte fulgerul de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că oriunde va fi un stârv, acolo se vor aduna vulturii.

„Se va propovădui Evanghelia în toată lumea”

Proorocind sfârşitul Ierusalimului, Domnul Hristos spune că acesta va avea loc numai după ce Evanghelia Împărăţiei se va propovădui în toată lumea, la toate neamurile. Acest lucru, precum ştim, s-a întâmplat la Cincizecime, când Duhul Sfânt s-a coborât asupra Apostolilor în chip de limbi de foc, dându-le puterea de a vorbi în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.

Şi erau atunci în Ierusalim locuitori iudei, din toate neamurile care sunt sub cer: parţi, şi mezi, şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei celei de lângă Cirene; romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi.

Şi iscându-se un vuiet fără de veste, ca de suflare de vânt ce vine repede, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe apostoli vorbind în limba ţării de unde au venit.[1] Şi se minunau toţi:

„Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?” (Fapte 2, 7 – 8).

Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau:

„Ce va să fie aceasta?” (Fapte 2, 12).

Iar alţii batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must, că sunt beţi. A luat atunci cuvântul Sfântul Apostol Petru:

„Bărbaţi iudei şi toţi care locuiţi în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscută şi ascultaţi cuvintele mele; aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi; ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile din Duhul Meu şi vor prooroci. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fume­gare de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înain­te de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită. Şi tot cel ce va chema nu­m­e­le Domnului se va mântui.” (Fapte 2, 14 – 21).

Şi s-au botezat atunci nu mai puţin de 3.ooo de oameni, luând astfel naştere, la Ierusalim, prima Biserică creştină.

Am afirmat că: Evanghelia Împărăţiei a fost propovăduită la Cinci­ze­cime la toată lumea. Dacă ţinem cont că la Sărbătoarea Cincize­ci­mii au venit la Ierusalim evreii care locuiau în toată lumea, în toate ţă­rile, nu este greşită afirmaţia.

Într-un fel omul cuprinde în sine o ţară, un neam, iar evreii care au venit din Asia sau din Frigia, din Egipt şi din Pamfilia, „recapitulau” o ţară întreagă în fiinţa lor. De exemplu, cel venit din Asia se identifica cu Asia; cel venit din Egipt se identifica cu Egiptul pentru că fiecare îşi re­cunoştea, în graiul apostolilor, limba pe care o vorbea în mod curent în ţara de unde a venit.

Putem presupune că, după ce s-au botezat şi după ce s-au întors în locuirile de unde au venit, au fost misionari, propovăduitori ai Cuvân­tului lui Dumnezeu. Deci Evanghelia Împărăţiei a început să fie propovă­duită în toată lumea, începând cu ziua Cincizecimii. Dar Apostolii nu     s-au oprit aici. Împlinind porunca Domnului Hristos de a predica Evan­ghelia în toată lumea, au părăsit Ierusalimul şi s-au în­drep­tat fiecare spre locul spre care au fost povăţuit de Duhul Sfânt. Cu siguranţă că se vor fi întâlnit cu evreii care au fost botezaţi în Ierusalim, la sărbătoarea Cincizecimii şi care le-au pregătit într-un fel terenul. Evreii care au venit din Roma şi care s-au încreştinat în Ierusalim, îl vor fi primit pe Apos­tolul Petru şi mai târziu pe Apostolul Pavel. Evreii din Asia Mică, Capa­docia, Bitinia şi Grecia îl vor fi primit pe Apostolul Andrei; cei din Arabia de Sud, pe Apostolul Bartolomeu; cei din Frigia, pe Apostolul Filip, iar cei din Persia şi Babilon, pe Apostolul Simon Zelotul.[2]

Toate aceste misiuni s-au desfăşurat înainte de a se împlini profeţia Domnului Hristos în legătură cu dărâmarea Ierusalimului, dacă ţinem cont că cei mai mulţi dintre apostoli au suferit moarte martirică înainte de anul 70, an când a avut loc dărâmarea Ierusalimului şi a templului din Ierusalim de către armatele romane conduse de generalul Titus.

De fapt, Domnul Hristos a legat „propovăduirea Evangheliei la toată lu­mea”, de sfârşitul Ierusalimului. Evreii deveniţi creştini, care au rămas în Iudeea şi respectiv în Ierusalim, cu siguranţă că şi-au adus aminte de profeţia Domnului Hristos:

„Cei din Iudeea să fugă în munţi. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia lucrurile din casă. Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea.” (Mt 24, 16 – 19).

Vai de cele însărcinate”. De ce? Pentru că nu vor putea fugi cu uşurinţă, fiind împovărate de povara sarcinii.[3] Şi pentru a arăta cât de grozavă va fi căde­rea Ierusalimului, Domnul Hristos a adăugat:

„Va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.” (Mt 24, 21).

După ce a terminat de vorbit de căderea Ierusalimului, Domnul Hristos arată semnele premergătoare celei de-a doua veniri:

„Se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni ca să amăgească, de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi.” (Mt 24, 24).

Trebuie să menţionăm că în pericopa biblică la care ne referim au fost cu­prinse două evenimente: cel dintâi s-a întâmplat în anul 70, iar cel de-al doilea se va întâmpla la sfârşitul veacurilor, când Domnul Hristos va veni în slavă să judece viii şi morţii. Aşadar textul pericopei, în cea  de-a doua parte a ei, ni se adresează în mod direct. Suntem atenţionaţi de venirea profeţilor mincinoşi, care nu sunt alţii decât trimişii lui Antihrist, trimişii diavolului.

Diavolul face toate acestea, deoarece îl urăşte pe Dumnezeu şi, pentru că nu poate să se războiască cu El, se războieşte cu noi, care suntem după chipul Lui, imaginându-şi că prin aceasta Îl înfrânge pe Dumnezeu:

„Căci – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – văzând că Dumnezeu a făcut pe Eva spre ajutorul lui Adam, a făcut-o diavolul ajutătoare în neascultare şi cădere. A dat Dumnezeu poruncă… Iar diavolul a făcut ca porunca însăşi să fie pricină de neascul­tare şi de moarte. Şi a ridicat împotriva Prooro­cilor, prooroci mincinoşi; împotriva Apos­tolilor, apostoli mincinoşi; îm­po­triva Legii, fărădelegea; împotriva virtuţii, pă­ca­tele; împotriva po­run­ci­lor, călcările; împotriva a toată dreptatea, ereziile urâciu­nii. Şi iarăşi, vă­zând pe Hristos că se coboară pentru bunătatea deplină la sfinţii ucenici şi la cuvioşii Părinţi, arătându-se fie prin Sine, fie prin îngeri, fie prin altă cale negrăită, precum a zis, a început şi diavolul să arate unora multe spre pier­zanie.”.[4]

Să fim deci cu luare aminte la lupta ce ne stă înainte, care nu este împotriva trupului şi a sângelui – aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel – ci împotriva înce­pă­toriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpâni­to­rilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.[5]


[1] Fapte 2, 2 – 6.

[2] Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Milan Şesan, Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Istoria bisericească universală, vol. 1, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987, pp. 67 – 69.

[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 861.

[4] Sfântul Petru Damaschin, Cartea întâi, în Filocalia 5, pp. 38 – 39.

[5] Efes 6, 12.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Se va propovădui Evanghelia în toată lumea” (Joi, Săptămâna a XI-a după Rusalii)
„Se va propovădui Evanghelia în toată lumea” (Joi, Săptămâna a XI-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Biserica noastră îi prăznuieşte în fiecare an, pe data de 21 octombrie, pe sfinţii mărturisitori ardeleni, care au pătimit pentru credinţa lor în secolul 18. Sunt cinstiţi în mod deosebit în Transilvania iar pătimirea lor a fost cauzată de rezistenţa lor în faţa...

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...