Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Seară cultural-duhovnicească, cu tema „Robie și libertate”, dedicată tinerilor din grupurile parohiale de tineret din Cluj-Napoca

de | nov. 6, 2024

Protopopiatul Ortodox Român Cluj II, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a organizat miercuri, 6 noiembrie 2024, un eveniment cultural-duhovnicesc, cu tema „Robie și libertate”, dedicat tinerilor din grupurile parohiale de tineret din municipiul Cluj-Napoca. Evenimentul a avut loc la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor.

De la ora 18:00, în biserica parohială, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat o slujbă de Te Deum și le-a adresat tinerilor prezenți un cuvânt de învățătură, oferindu-le sfaturi și îndemnuri duhovnicești.

În continuare, invitatul special al întâlnirii, teologul Marius Balo, autorul cărții „Păturica roz. Întemnițat în China comunistă”, a susținut o prelegere pe tema „Robie și libertate”, concepte la care a reflectat și pe care le-a trăit din plin în cei opt ani petrecuți în „cuptorul babilonic al durerilor amare din China comunistă”, potrivit exprimării sale. Acesta a împărtășit tinerilor povestea sa despre detenția în închisorile chineze și reflecțiile sale despre libertate și credință în condiții extreme.

Părintele Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj II, în calitate de organizator, a mulțumit Mitropolitului Andrei pentru prezență și binecuvântare, clericilor, invitatului special și tuturor tinerilor prezenți.

La finalul serii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a binecuvântat pe toți tinerii prezenți și a oferit fiecăruia un Catehism ortodox

Evenimentul, organizat de Protopopiatul Ortodox Cluj II, în colaborare cu coordonatorii cercurilor preoțești din Cluj-Napoca, se încadrează în proiectele dedicate pastorației tinerilor și familiilor pe care Arhiepiscopia Clujului le desfășoară la nivel parohial, protopopesc și eparhial.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Protopopiatul Cluj II și Alin Coleșa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul de vară al Mănăstirii de la Legii, Protopopiatul Gherla

Hramul de vară al Mănăstirii de la Legii, Protopopiatul Gherla

În ziua de pomenire a Soborului Sfântului Arhanghel Gavriil, luni, 13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea...