Seară de Colind, Carte şi Cuvânt, în parohia ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Cluj-Napoca

de | dec. 18, 2017

Duminică, 17 decembrie 2017,  Parohia ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul clujean Dâmbul Rotund a găzduit o seară dedicată evocării preoţilor mărturisitori din temniţele comuniste. Începând cu ora 16:30 a fost săvârșită slujba Vecerniei, momentul de rugăciune fiind încununat de colindele interpretate de Grupul Vocal ,,Oremus” al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj Napoca, sub conducerea arhid. Daniel Mocanu. Repertoriul lor autentic a continuat vestirea Nașterii Domnului, care a răsunat în biserica parohială încă din timpul Sfintei Liturghii, prin glasurile elevilor de la Școala ,,Emil Isac”, sub conducerea și îndrumarea profesoarei Maria Leşe, cunoscută interpretă de muzică populară tradițională  şi dascăl la școala din cartierul Dâmbul Rotund.

Seara de Carte a fost deschisă prin prezentarea vieții preotului mărturisitor Gavril Relea, ctitorul primei biserici ortodoxe din Dâmbul Rotund. Părintele protopop Alexandru Ciui a amintit în acest context încercările și greutățile prin care a trecut părintele Relea și anterior instaurării regimului comunist.

Invitaţii serii au fost: pr. Cătălin Pălimaru, directorul Editurii Renaşterea a Mitropoliei Clujului şi  ieromonahul Grigore Benea, stareţul mănăstirii ,,Sfinții  40 de Mucenici” şi coordonatorul proiectului ,,Memorialul Gherla”. A fost prezentat volumul ,,Preoţi din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului în temniţele comuniste”, lucrare publicată la Editura Renaşterea. În cadrul discuțiilor  s-a subliniat importanța lecturii ca act de cunoaștere, promovarea adevăratelor valori și aprecierea jertfelniciei înaintașilor noștri la adevărata ei valoare.

În încheiere, părintele Mihai Pop, a mulțumit invitaților pentru efortul depus în mod constant la proiectele culturale și de cercetare derulate în cadrul Mitropoliei Clujului, amintind tuturor celor prezenți de recunoștința și prețuirea pe care o datorăm mărturisitorilor de credință.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabără de vară la Măguri-Răcătău

Tabără de vară la Măguri-Răcătău

Două parohii din Protopopiatul Turda au organizat o tabără de trei zile prin care s-a încearcat a oferi tinerilor o modalitate plăcută şi eficientă de a petrece timpul liber. În perioada 26-27 august 2019, în localitatea Măguri-Răcătău, din județul Cluj, a fost...

Două monumente comemorative, sfințite la Năsăud

Două monumente comemorative, sfințite la Năsăud

Sâmbătă,  24 august, în cimitirul din Năsăud şi pe valea Bichigiului  au fost sfințite două monumente comemorative pentru moroşanul Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus, a transmis pentru radio „Renașterea” preotul Vasile Rus. Slujba a fost oficiată de starețul mănăstirii...