Seară de colind la Maieru

de | dec. 13, 2017

Seara de miercuri, 13 decembrie, i-a introdus pe credincioşii ortodocși din comuna năsăudeană Maieru în atmosfera Crăciunului printr-un concert de colinde organizat de parohia din localitate, păstorită de părintele Dan-Dorian Cismaş.

În debutul cântărilor ce vestesc Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, opt preoți din Cercul Misionar Pastoral Sîngeorz-Băi au săvârşit Taina Sfântului Maslu la sfârșitul căreia, părintele Paul Gavriloaie, secretarul Protopopiatului Năsăud şi directorul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat cât este de important pentru fiecare creştin să caute, mai ales acum pe perioada postului, să se tămăduiască de neputințele sufletești prin Sfânta Taină a Spovedaniei, de care trebuie să ne folosim cât mai des.

Recitalul de colinde a fost deschis de primarul comunei, dl. Vasile Borş, care a vestit Naşterea Domnului Hristos prin două colinde tradiționale, iar mai apoi grupul de copii şi tineri ai parohiei au susținut un recital impresionant de colinde. Toți aceştia au precedat-o pe îndrăgita interpretă de muzică populară Oana Carmen Bozga-Pintea, care, alături de grupul de teologi „Axios”, au încântat sufletele tuturor celor prezenți prin diverse colinde interpretate în biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Maieru, devenită neîncăpătoare cu această ocazie.

La finalul concertului de colinde tuturor copilaşilor care au vestit Naşterea Domnului, le-a fost răsplătită colinda prin daruri din partea parohiei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj s-a desfășurat, marți, 18 octombrie, potrivit tradiției, în istorica biserică de pe strada „Bisericii Ortodoxe”. Și tot conform cutumei, ședința a debutat cu o slujbă Te-Deum, oficiată de...