Seară de film cu tinerii ortodocși ai protopopiatului Bistrița

de | oct. 20, 2015

Tinerii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au întâlnit sâmbătă, 17 octombrie 2015, în sala festivă a protopopiatului, unde au participat la o seară de film.

Filmul pe care l-au urmărit ,,Sister act I” este un film de factură religios-morală și ed6ucativă. Pelicula
înfățișează povestea unei tinere cântărețe care din lumea patimilor  în care viețuia, forțată de împrejurări, ajunge la o mănăstire de măicuțe, unde prin muzică îl va descoperi cu adevărat pe
Dumnezeu, ajungând ca principiul fundamental în viață să-i devină credința. De asemenea, se remarcă modul în care se înfăptuiește lucrarea divină, prin ieșirea în lume la misiune.

La final au urmat discuţii tematice pe marginea filmului vizionat. Printre cei care au adresat îndemnuri tinerilor au fost părinții Aurelian Poptean și Emanuel Vidican, precum și vicepreşedintele ,Asociaţiei „Părinţi pen4tru ora de religie”, filiala Bistrița-Năsăud, Marius Chiuzan, care a scos în evidenţă misiunea la care este chemată astăzi Biserica Ortodoxă, dar şi rolul deosebit de important pe care îl au tinerii în cadrul ei .

Pentru ca seara să fie cu totul aparte, la propunerea unor membrii ai Asociaţiei, au fost acordate diplome de merit câtorva tineri, care s-au implicat în mod activ în organizarea întâlnirii. Diplomă a primit din partea Asociaţiei şi părintele Emanuel Vidican, care se bucură în rândul tinerilor de o apreciere deosebită. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească şi socializare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli” Ocna Dej I, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat în perioada 1 și 2 august două ,,Zile de poveste” pentru copiii din comunitatea ocneană. Activitățile desfășurate au fost destinate copiilor cu...