Seară de folk și teatru pentru tinerii și studenții clujeni

de | mai 19, 2015

În ajun de Înălțarea Domnului, Asociațiile de Tineret din Arhiepiscopia Clujului organizează o seară de folk. Evenimentul va avea loc în amfiteatrul în aer liber din complexul studențesc Hașdeu miercuri, 20 mai 2015 și va începe cu slujba Vecerniei unită cu litia, oficiată de părintele Ciprian Negreanu la bisericuța studenților.

afis seara de folk si teatru 2015

Programul va continua  pe scena teatrului de vară din campusul studențesc, unde mai mulți studenți și tineri  vor susține un spectacol de muzică folk și  vor prezenta câteva momente muzicale clasice. Spectacolul se va încheia cu o agapă frățească și cu activități de socializare.

Președintele Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși din Cluj, Radu Copil, a declarat pentru Radio Renașterea că miercurea următoare, pe 27 mai 2015, va avea loc, tot în aceeași locație, o seară de teatru.

Cele două evenimente fac parte din proiectul „Tinerii ortodocși, împreună pentru viitorul Europei”, realizat cu sprijinul Primăriei, Consiliului Local Cluj-Napoca și al Consiliului Județean Cluj, proiect ce susține candidatura orașului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 7-12 august, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului se află într-o vizită frățească în Finlanda. Ierarhul este însoțit de părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial și de părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei. Astăzi,...

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde...

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de...