Seară de rugăciune, la Dej

de | nov. 23, 2017 | Activități parohiale

În prima Duminică din Postul Nașterii Domnului, la Biserica Ortodoxă Română cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Municipul Dej, credincioșii au luat parte la o seară de rugăciune deosebit de frumoasă. 

Slujba Vecerniei a fost oficiată de Părintele Protopop de Cluj II Alexandru Constantin Ciui, Părintele Arhidiacon Daniel Frumos, administratorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox Român din Cluj-Napoca și Preotul  Iuliu–Teodor Leach, de la Parohia Dej I.

Slujba Vecerniei a fost  urmată de sfinte rugăciuni de dezlegare pentru diverse nevoi şi trebuinţe, rostite de către cei doi preoţi.

Seară de rugăciune, la DejÎn încheiere, părintele protopop a ţinut un frumos, duhovnicesc și înălțător cuvânt de învăţătură despre smerenie, post și sfințirea timpului în contextul Sfintei Liturghii și toate virtuțile care izvorăsc din acestea şi importanţa deosebită a acestora, mai ales acum când societatea traversează o criză spirituală deosebit de gravă. Deasemenea a evidențiat importanța smereniei și a fricii de Dumnezeu ca început al mântuirii dar și a înălțării prin smerenie și încercarea de a fructifica timpul pe care Dumnezeu îl ingăduie fiecărui om pentru a face fapte bune. Bogatele argumente scripturistice, patristice dar și teologice pe care părintele Alexandru le-a adus au fost de un real folos credincioșilor pentru înțelegerea și punerea în practică a credinței și a faptelor bune având ca finalitate mântuiea personală.

La final, Părintele Iuliu-Teodor Leach a mulțumit preoților invitați și credincioșilor care au participat la frumoasele rugăciuni de seară.

Ultimele articole

24 iunie – Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Dezlegare la pește)

24 iunie – Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Dezlegare la pește)

Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul În data de 24 iunie, Biserica Ortodoxă sărbătorește „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Fiul Elisabetei și al preotului Zaharia este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a vestit venirea Mântuitorului. Sfântul...

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul...

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr....

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

          Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 23-a după Rusalii în parohia Arșița din Protopopiatul Năsăud.           Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,...