Seară de rugăciune, la Mănăstirea Nicula, în prezența PS Macarie | Hram 2020

de | aug. 12, 2020

Miercuri, 12 august 2020, începând cu ora 17:00, pe altarul de vară de la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, în sobor de preoți și diaconi, a oficiat Ceasul IX, Vecernia, Pavecernița Mică și Acatistul Adormirii Maicii Domnului, iar de la ora 21:00, Taina Sfântului Maslu, în prezența primilor pelerini.

Răspunsurile la strană au fost date de Grupul de Muzică Bizantină „Savaot”. 

Slujbele au fost oficiate cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Mânăstirea Nicula. Slujba Vecerniei. Slujeste Ps. Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord

Publicată de Radio Renașterea pe Miercuri, 12 august 2020

De asemenea, miercuri dimineața, în deschiderea manifestărilor religioase dedicate hramului așezământului monahal, Preasfințitul Părinte Macarie a slujit Sfânta Liturghie.

Joi dimineața, începând cu ora 7:00, vor fi oficiate Utrenia, Ceasurile I, III şi VI, urmate de Sfânta Liturghie. Slujește și predică Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului.

Vezi mai multe detalii și programul slujbelor religioase AICI

Mai multe fotografii AICI

Miercuri, 12 august 2020, începând cu ora 17:00, pe altarul de vară de la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Părinte…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Miercuri, 12 august 2020

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Portului și Jocului Popular, la Bichigiu

Ziua Portului și Jocului Popular, la Bichigiu

Ziua Portului și Jocului Popular va fi marcată sâmbătă, 11 iunie 2016, în parohia năsăudeană Bichigiu. Evenimentul la care va participa și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului va fi însoțit de alte două manifestări importante și anume Inaugurarea...

100 de ani de la jertfa eroilor de pe Muntele Grui

100 de ani de la jertfa eroilor de pe Muntele Grui

Joi, 9 iunie 2016, de sărbătoarea Înălțării Domnului, când este și Ziua Eroilor, s-au împlinit 100 de ani de la jertfa celor 60 de eroi de pe Vârful Grui din Munții Călimani. Cu această ocazie, respectându-se tradiția ultimilor ani, s-a oficiat Sfânta Liturghie la...