Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Invitat: Pr. Vlaicu Patriciu

de | nov. 19, 2018

sociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Nașterii Domnului serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioadele de post unde se cade să ne îndreptăm mai atent către rugăciune, fapte bune și urmarea poruncilor lui Dumnezeu.
Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 22 noiembrie 2018 cu invitarea Pr. Conf. Univ. Dr. Vlaicu Patriciu, preot paroh la parohia cu hramul „Sfântul Nicolae” din Bruxelles, profesor de Teologie Canonică și Duhovnicie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca.
Pr. Vlaicu Patriciu va participa la ora 18.00 la slujba Vecerniei de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvînt de învățătură. urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Împărtășirea continuă din viața Bisericii”.

Pr. Vlaicu Patriciu este autorul cărților: “Locul şi rolul recunoscut Bisericilor în ţările Uniunii Europene, Cluj – Napoca, Arhidiecezana, 1998″, “Lege și comuniune – Organizarea statutară a Bisericii Ortodoxe Române (2007-2012), Editura PUC, Cluj-Napoca, 2013″, “Canon și Libertate-Împărtășirea continuă din experiența Bisericii, Editura PUC, Cluj-Napoca, 2013″. A editat “Misiunea Sacramentală a Bisericii în contextul european, Editura Basilica, București, 2013″ și este autor de multe studii pe tema Administrației Bisericești și a Dreptului Canonic.

Din anul 2005 până în 2015 Pr. Vlaicu a fost membru asociat în cadrul Centrului de cercetare Droit et Sociétés Religieuses = DSR, Universitatea Paris Sud, Franța.

În anul 2016 a fost consilier special în cadrul Delegației Patriarhiei Române la Sfântul și Marele Sinod. Din anul 2014 pânî în prezent este membru în Comisia internaţională de dialog teologic ortodox-catolic. Până în anul 2014 a fost membru în Comisia Sinodală pentru Statut și Regulamente a Patriarhiei Române. În perioada 2005 –2011 a fost membru în Comisia naţională de dialog teologic ortodox-catolic din Franţa. În perioada 2005 – 2006 a fost consultant al Secretariatului de Stat pentru Culte pentru pregătirea Proiectului legii 489/2006.

Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj - Invitat: Pr. Vlaicu Patriciu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA