Joi, 06 aprilie 2017, în a şasea şi ultima seară duhovnicească din acest Post Mare, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.) – filiala Cluj Napoca – vă invită la o întâlnire cu pr. Florin Șerbănescu, parohul bisericii Sf. Stelian – Lucaci din București, consilier patriarhal și moderator al emisiunii “Comorile Ortodoxiei” de la postul de televiziune Trinitas. Acesta va participa la ora 18:00 la slujba pavecerniţei mari la Catedrala Mitropolitană la sfârşitul căreia va ţine o cuvântare iar la ora 20.00 la Amfiteatrul Facultății de Chimie şi Inginerie Chimică (Str. Arany Janos, nr. 14) părintele va susţine o conferinţă cu tema “Valori tradiționale de cultură, spiritualitate și istorie în context contemporan” şi va răspunde la întrebările adresate de către tineri şi cei prezenţi.
Slujire arhierească la Praznicul Nașterii Domnului în Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Mănăștur
La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, luni, 25 decembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, la Biserica...