Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Pr. Petru Moga

de | mart. 3, 2018 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Pr. Petru MogaAsociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioada de post şi rugăciune pe care o aduce Postul Mare.

Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 08 martie 2018 cu invitarea Pr. Petru Moga, de la parohia cu hramul “Sfântul Nicolae” din Câmpina. Pr. Petru va participa de la ora 18.00 la slujba pavecerniţei mari de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvânt de învățătură. urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Gânduri despre pocăinţă”.

Pr. Petru Moga este originar din satul Ludişor, Ţara Făgăraşului. A terminat  Facultatea de Teologie în anul 1976 la Sibiu, a luat licenţa cu o lucrare despre simbolismul bizantin, având predilecţie, prin pasiune, pentru simbolul icoanelor, şi în general pentru simbolul cultului. În 1977, a fost s-a ocupat de muzeul Mănăstirii Sinaia. Între timp, a fost diacon, însuşindu-şi o experienţă cultică între călugări, dar fără a fi angajat monahal, fiind deja căsătorit. Din anul 1991 Părintele Petru Moga slujeşte ca preot la biserica „Sfântul Nicolae“ din Câmpina ca paroh. Biserica veche a devenit neîncăpătoare în doi-trei ani, motiv pentru care s-a luat hotărârea de a începe zidirea unui nou lăcaş de cult. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1995 şi din 2000, în noaptea de Crăciun, biserica a putut să-i primească pe toţi într-o slujbă de priveghere de toată noaptea. În această parohie, Pr. Petru i-a îndemnat pe oamenii din parohie să-şi pună în valoare talentul şi experienţa, iar cei cu o anumită înzestrare şi disponibilitate şi-au folosit cunoştinţele şi experienţa în slujba celorlalţi“. Parohia „Sfântul Nicolae“ din oraşul Câmpina, prin programul liturgic şi evenimentele culturale organizate, adună şi valorifică cele mai diverse talente ale oamenilor din comunitate. Pr. Petru Moga, care este convins că o viaţă autentică religioasă poate, şi trebuie să fie dublată de o intensă preocupare faţă de latura socială şi culturală.

Părintele Paroh Petru Moga este cunoscut şi prin cuvintele sale de o însemnătate duhovnicească profundă și transmise prin participarea sa la diferitele emisiuni radio şi TV precum şi în cadrul emisiunilor Radio și TV Trinitas ale Patriarhiei Române, difuzate în ultimii ani.

 

Ultimele articole

Drumul Crucii – stația a IX-a

Drumul Crucii – stația a IX-a

Dragi ascultători, continuăm să răspundem la întrebarea despre Drumul Crucii, astăzi vorbind despre stația a noua la care comemorăm a treia cădere a Mântuitorului sub povara crucii. Trei este prin excelență numărul omului, chip al Dumnezeului treimic. Când trei...

Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

La Reședința Patriarhală a avut loc astăzi, 28 octombrie 2015, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul ședinței, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar...

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, la Cluj-Napoca

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, la Cluj-Napoca

Credincioşii clujeni vor avea privilegiul şi bucuria de a se închina Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, care va fi adus la Cluj-Napoca la începutul lunii noiembrie 2015, de la Mănăstirea Kato Xenia, din Mitropolia de Volos, Grecia la iniţiativa şi cu binecuvântarea...

Klaus Kenneth, autorul convertit la Ortodoxie conferențiază la Cluj

Klaus Kenneth, autorul convertit la Ortodoxie conferențiază la Cluj

Acum 30 de ani, marele duhovnic Sofronie de la Essex îl ajuta să se convertească la Ortodoxie. Miercuri, 28 octombrie 2015, Klaus Kenneth, autorul care a impresionat milioane de oameni cu mărturiile din volumul „Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului” vine...