Seară duhovnicească în parohia Gherla IV, în Duminica Sf. Ioan Scărarul

de | mart. 31, 2017

Duminica Sfântului Ioan Scărarul a fost un prilej de mare  bucurie pentru credincioșii Parohiei „Sf. Cuv. Parascheva” Gherla IV,  care au participat într-un număr mare la o seară duhovnicească. Evenimentul a fost  organizat cu ocazia întâlnirii Cercului Preoțesc Gherla. Invitat special a fost Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Dimitrie Irimia, de la Catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia, care a vorbit pe tema: „Misiunea preotului și apostolatul credincioșilor în societatea românească contemporană”. Părintele Dimitrie, pornind de la misiunea  sfântă  și responsabilă  a păstorului sufletesc, într-o societate desacralizată și secularizată,  a argumentat că mirenii au nu doar dreptul, dar și obligația de a participa la misiunea Sfintei Biserici, mărturisind pe Hristos în orice loc și timp. În urma vorbelor pline de înțelepciune ale părintelui Dimitrie Irimia s-a confirmat un  marele adevăr: că preoții trebuie să îi facă pe credincioși să aibă o conștiință clară a misiunii lor și că aparțin Sfintei Biserici, dar și că au de îndeplinit un apostolat în Biserică și în lume.

A urmat un dialog deschis bazat pe întrebările credincioșilor legate de realitățile vieții duhovnicești și de felul în care se cuvine creștinilor să răspundă la toate provocările societății noastre. S-a dezbătut și subiectul – pastorația tinerilor  din Biserică și din afara Bisericii- , arătându-se pericolele familiei contemporane: avortul, divorțul, infidelitatea, dependențele, dictatura biometrică sau înregimentarea elecronică a familiei care atentează asupra libertății și demnității creștinului în zilele noastre. A fost cu adevărat o seară duhovnicească,  cu mult folos sufletesc pentru întreaga comunitate gherleană, a transmis pentru radio Renașterea, membrii Consiliului parohial.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cerc metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului

Cerc metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului

În capela școlară Sfântul Stelian, din incinta Liceului Tehnologic Vlădeasa Huedin, a avut loc luni, 12 noiembrie 2018, întrunirea Cercului metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului. Întrunirea a debutat cu o rugăciune și a fost prezidată de profesoara...

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, care a alcătuit o frumoasă rugăciune în anul 1918, cu ocazia Marii Uniri de la Alba Iulia, a fost comemorat luni, 12 noiembrie 2018, în biserica filiei ortodoxe Dumbrava, din Protopopiatul Huedin. După încheierea Sfintei Liturghii, a fost...