Seară duhovnicească, în Parohia „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca

de | feb. 20, 2018 | Actualitatea religioasă

Pentru Parohia „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, păstorită de Pr. Vasile Nemeş şi Pr. Florin Daniel, Postul Mare a început  cu binecuvântări arhiereşti. 

Luni, 29 februarie 2018, Părintele Mitropolit Andrei a fost prezent la slujba de seară în biserica istorică de pe Horea. În  anul 2012, Inaltpreasfinţia Sa a fost în mijlocul credincioşilor, la prăznuirea a optzeci de ani de la construirea bisericii care avea sa fie vreme de un an catedrala episcopului Nicolae Ivan. După mai bine de cinci ani, credincioşii l-au întâmpinat cu bucurie, în prima zi a  Postului Mare la rânduiala Canonului Sfântului Andrei Cretanul. În meditaţia rostită, Părintele Mitropolit a vorbit despre necesitatea asumării postului şi a rugăciunii care să contribuie la  schimbarea lăuntrică necesară fiecărui creştin.

Rugăciunile profunde, cântările de o frumuseţe aparte şi cuvântul de îmbărbătare al ierarhului la începutul urcuşului duhovnicesc spre înviere, au făcut din prima seară a postului un moment memorabil pentru credincioşii prezenţi în număr mare la eveniment

La final, Pr. Paroh Vasile Nemeş a mulţumit Înalpresfinţitului Părinte Andrei pentru momentul înălţător, amintind totodată de provocările pe care le întâmpină Parohia „Sfântul Nicolae” prin lucrările de  renovare exterioară şi interioară ce se desfăşoară în aceşti ani.

Ultimele articole

Despre moarte în învățătura ortodoxă

Despre moarte în învățătura ortodoxă

Nimic nu pare mai rece, mai înfricoșător, mai tainic decât moartea. Dacă în cateheza precedentă am atins câteva idei despre viață, despre rostul nostru pe pământ, în aceste pagini vom avea în atenție pragul ce trebuie trecut înainte de a vedea viața cea adevărată. Ce...

Taina Spovedaniei

Taina Spovedaniei

Taina Sfintei Spovedanii este o taină a reînnoirii vieții spirituale și a creșterii duhovnicești, în legătura de iubire față de Dumnezeu și față de semeni. Ca și rugăciunea, spovedania este respirația vieții duhovnicești creștine, o taină ce reprezintă răstignirea...

Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

Mitropolitul Clujului și-a exprimat în cadrul deschiderii oficiale a Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj, îngrijorarea pentru continentul European, care a intrat în derivă, nu doar din punct de vedere spiritual, ci și demografic. În opinia...