Seară duhovnicească în parohia Someșu Rece

de | mart. 28, 2016

Invitatul serii duhovnicești din cea de-a doua săptămână a Postului Mare în parohia Someșul Rece a fost părintele protopop de Huedin Dan Lupuțan, care le-a pus credincioșilor la suflet o cateheză despre pocăință, arătându-le că pocăința o găsesc într-o bună spovedanie. La final a fost vizionat un film pe marginea Sfintei Taine a Pocăinței, iar apoi părintele protopop i-a miruit pe toți credincioșii prezenți la această seară duhovnicească. Aceste întâlniri de suflet sunt organizate de parohia Someșul Rece, în posturile mari de peste an, în fiecare miercuri și vineri seara, cu invitați preoți, profesori sau duhovnici, care să răspundă la frământărilor credincioșilor, legate de drumul către Împărăția Cerurilor, a transmis pentru radio Renașterea, părintele  Ștefăniță Elefteriu.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău din Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, păstorită de părintele Doru Constantin Zaharie, și-a sărbătorit luni, 29 iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sărbătoarea a început încă din ajun cu slujba Privegherii și a...

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Copiii din parohia clujeană Așchileu Mare, protopopiatul Cluj I, învață în această săptămână să picteze icoane pe sticlă. De asemenea, coordonați de învățătoarele Rodica Felecan și Daniela Marcu, cos pe etamină motive populare de pe cămășile tradiționale românești....

Ateliere gratuite de împletit cruciulițe, metaniere și brățări

Ateliere gratuite de împletit cruciulițe, metaniere și brățări

Tinerii clujeni pot învăța gratuit cum se realizează cruciulițele, metanierele sau brățările. Aceasta în cadrul unor ateliere practice, care se desfășoară pe parcursul săptămânii, în mai multe parohii clujene sau la sediul Seminarului Teologic Ortodox din municipiu....

„Întâmplări cu îngeri”

„Întâmplări cu îngeri”

Copiii din parohia clujeană „Sfântul Prooroc Ilie”, care au participat timp de trei luni la activitățile din cadrul proiectului „Întâmplări cu îngeri”, au fost premiați sâmbătă, 20 iunie, 2015. Atât ei, cât și părinții lor, dar și coordonatorii activităților au primit...