Seară duhovnicească, la Dej

de | mart. 20, 2017 | Activități parohiale

În Duminica a III-a din Sfântul și Marele Post, la Biserica Garnizoanei Militare din Municipiul Dej, ocrotită de ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, de la ora 17:00 a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu. La invitația Părintelui Petru Both, în mijlocul dejenilor a revenit Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cel care a pus bazele acestui Sfânt Locaș.

Părintele Arhimandrit Dumitru Cobzaru a pus la sufletul celor prezenți un ales cuvânt duhovnicesc iar la final Părintele Petru Both a mulțumit Părintelui Exarh pentru că în fiecare an revine la Dej, la acest Sfânt Altar, cu mare bucurie. Deasemenea a mulțumit preoților și tuturor credincioșilor pentru înfrățirea în rugăciune.

Această Sfântă Taină a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, din sobor făcând parte și Părintele Ioan Buftea, Protopopul Dejului. La această slujbă au participat  cadre militare și foarte mulți credincioși.

Ultimele articole

Final de stagiune la Teatrul „Puck”

Final de stagiune la Teatrul „Puck”

Clujenii de toate vârstele sunt așteptați în această perioadă la ultimele reprezentații și evenimente ale stagiunii 2021-2022 la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba atât de spectacole de final de săptămână, cât și de Muzeul Păpușilor, aflat la cea...

Instalarea noului preot paroh, în parohia Făureni

Instalarea noului preot paroh, în parohia Făureni

În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Inaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a avut loc instalarea părintelui Popa Marcel ca preot paroh, în parohia Faureni cu filia Babuţiu,...

,,BUCURIA FLORIILOR” – Concert de pricesne ajuns la ediția a III-a

,,BUCURIA FLORIILOR” – Concert de pricesne ajuns la ediția a III-a

În Duminica Floriilor, Biserica Sfânta Treime din Municipiul Dej a fost gazda unui concert deosebit de pricesne, organizat de către Protopopiatul Ortodox Român Dej în parteneriat cu Primăria Municipiului Dej. Au interpretat pricesne: Corul Bisericii Ortodoxe Dej III...

Concert Caritabil Filantropia Dej

Concert Caritabil Filantropia Dej

Grupul artistic Brio Sonores a concertat în Ajunul Floriilor la Dej, în cadrul unui eveniment cu caracter caritabil. Concertul din Sala Sporturilor – organizat de către Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sântul Mare Mucenic Dimitrie,...

Seri duhovnicești la Berchieșu

Joi, 29 martie 2018 a avut loc în Parohia Ortodoxă Sfinţii Arh. Mihail şi Gavriil din localitatea Berchieşu, protopopiatul Turda, ultima seară duhovnicească din Sfântul şi marele Post al Patimilor. Astfel, în biserica de lemn a parohiei, monument istoric, s-au...

Cerc preoțesc la Dumitra

Cerc preoțesc la Dumitra

Duminică, 25 martie 2018, de sărbătoarea Bunei Vestiri, preoții din cercul pastoral-misionar Năsăud, coordonați de pr. Ovidiu Sermeșan, s-au întâlnit în Parohia Ortodoxă Dumitra. Începând cu ora 15.00, în biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în...