Seară duhovnicească la Parohia Dej I

de | mart. 21, 2017 | Activități parohiale

În a III-a Duminică a Sfântului și Marelui Post – a Sfintei Cruci – Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Municipul Dej, a avut un invitat de seamă la Slujba Vecerniei și a rugăciunilor de dezlegare pentru diferite nevoi și trebuințe. Preacuviosul Părinte Protosinghel Nicodim, Starețul Mănăstirii Sfântul Ștefan Vodă a acceptat cu mare drag invitația celor doi preoți de la Biserica Dej I, de a veni să slujească împreună.

Acesta le-a pus la suflet celor prezenți un bogat cuvânt de învățătură având ca temă Taina Sfintei Spovedanii, ca primenire a sufletului și curățire de păcate. La final părintele paroh Chirilă Gavril, a mulțumit în numele Parohiei Dej I, în primul rând Bunului Dumnezeu, apoi Preacuviosului Părinte Nicodim pentru frumosul și duhovnicescul cuvânt de învățătură dar și pentru importanța și însemnătatea colaborării noastre cu părinții călugări spre folosul credincioșilor. 

Mănăstirea Sfântul Ștefan Vodă, unde este Stareț Părintele Nicodim, este situată în satul Vad, jud. Cluj și aparține administrativ de Protopopiatul Dej. Biserica monument istoric având hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, a fost ridicată de către Voievodul moldovean Ștefan cel Mare, pe ruinele unei vechi sihăstrii construită de frații Balc și Drag pe la sfârșitul veacului XIV, neștiindu-se însă data concretă de atestare. Cei mai mulți istorici o situează, ca dată de atestare, pe la sfârșitul anilor 1400 și începutul anilor 1500 , atunci când Ștefan cel Mare ia sub stăpânire cetatea Ciceului.

Ultimele articole

Rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”

Rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu...

15 august – Adormirea Maicii Domnului

15 august – Adormirea Maicii Domnului

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este...

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

În perioada 25-28 iulie 2022, în Parohia Ortodoxă Răscruci s-au desfășurat o serie de activități estivale, sub egida  Școlii de vară. La manifestări au participat peste cincizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Activitățile primei zile s-au  desfășurat...

Ziua mamei, în Parohia Hășdate

Ziua mamei, în Parohia Hășdate

Duminică, 8 martie 2020, în Duminica Ortodoxiei copiii din Parohia Ortodoxă Hășdate din Protopopiatul Gherla și-au îndreptat gândurile spre mamele și bunicile lor. Astfel, plini de emoție ei au cântat și au recitat versuri dedicate mamei, iar în final au transmis...