Seară duhovnicească la umbra Crucii, în Biserica de la Coroana

de | apr. 22, 2016

Credincioșii bistrițeni au avut parte cu doar trei zile înainte de a intra în Săptămâna Patimilor de o bucurie aleasă întrucât la slujba Pavecerniței, oficiată în Biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, a participat părintele protosinghel Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. La finalul slujbei, acesta le-a vorbit credincioșilor prezenți în număr foarte mare la biserică, despre exemplul Mântuitorului Hristos care răstoarnă ordinea socială a lumii, îndemnându-ne pe toți la smerenie. În contextul societății de astăzi, în care se pune accent pe funcție și bunăstare materială, mesajul Mântuitorului transmis prin patima Sa este de a sluji celorlalți, lăsând pe plan secund propriile-ți dorințe, urmând în acest fel îndemnul lui Hristos: „Acela care vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru” (Matei 20, 26). „A fi mic înseamnă a-ți recunoaște vulnerabilitățile și a te arunca în brațele lui Dumnezeu”, a mai spus părintele protosinghel.

De asemenea, părintele Benedict, pornind de la tema serii duhovicești de la Biserica de la Coroana din Bistrița „Dragostea crucii care smintește”, a subliniat și faptul că doar prin suferință și umilință, care în dragoste nu mai au valențe dezonorante, putem să-i urmăm lui Hristos.

La sfârșitul întâlnirii, părintele protosighel Benedict a răspuns întrebărilor duhovnicești adresate de credincioșii prezenți, încercând ca prin exemplul vieților Sfinților Părinți să aducă cuvânt de folos pentru bistrițeni, în acest răstimp cu o bogată încărcătură spirituală.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire și comuniune, în parohia Cara

Slujire și comuniune, în parohia Cara

În cadrul proiectului demarat  de Protopopiatul Cluj II de înfrățire a parohiilor urbane cu parohii din zona rurală, Parohia Ortodoxă Română „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca a întreprins o vizită misionară în Parohia Ortodoxă Cara din Protopopiatul...

Cerc preoţesc şi lansare de carte în Parohia Nimigea de Sus

Cerc preoţesc şi lansare de carte în Parohia Nimigea de Sus

În prezenţa pr. Ioan Dâmbu, protopopul Ţării Năsăudului, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 18-a după Rusalii în Parohia Nimigea de Sus. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh...