Cu mai puțin de două săptămâni înainte de Crăciun, Floreștiul devine gazda unei seri pline de armonie și spiritualitate. Festivalul Ecumenic de Colinde „Bucuria Crăciunului” ajunge anul acesta la cea de-a V-a ediție, reunind coruri din nouă parohii ale localității: cinci ortodoxe, două greco-catolice, una romano-catolică și una reformată.
Concertul va avea loc în data de 14 decembrie, începând cu ora 18:00, în Biserica Romano-Catolică „Toți Sfinții”, situată pe strada Avram Iancu, numărul 217. Peste 200 de coriști sunt așteptați să încânte publicul cu repertorii specifice tradițiilor lor religioase. Intrarea este liberă, iar organizatorii invită toți doritorii să ia parte la această celebrare ecumenică, care promovează unitatea și bucuria sărbătorilor de iarnă.