Secretele bucătăriei tradiționale românești, descoperite la biserică de elevii clujeni

de | mai 12, 2015 | Activități parohiale

Parohia ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, a organizat marți, 12 mai 2015 o nouă întâlnire cu elevii de de Școala ”Constantin Brâncuși”, în cadrul parteneriatului ”Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții de școlar”.

Activitatea, denumită „Secretele bucătăriei, rețete noi, rețete vechi”, se înscrie în seria de întâlniri ”Tradiția în viața creștinului”. Elevii din clasa pregătitoare B (înv. Dana Apostoaie) și din clasa a III-a B (înv. Viorela Bodea) au mers la biserică unde au descoperit secretele bucătăriei românești tradiționale. Îndrumați de Daniela Necula, profesoară de religie, ei au învățat cum se fac cozonacii, magiunul, pâinea, plăcintele, sarmalele și alte produse tradiționale românești. De asemenea părintele paroh Nicolae Buda le-a explicat celor mici ce înseamnă prescura și vinul pe care părinții și bunicii lor le aduc la biserică. La final cu toții au gustat din câteva mâncăruri tradiționale.

„Aceste întâlniri cu copiii în biserică sperăm să așeze în sufletele lor dragostea pentru tradițiile noastre și să fie la rândul lor, continuatorii meșteșugurilor și bucătăriei românești”, a declarat coordonatoarea activităților din parohia ortodoxă ”Nașterea Domnului”, Marilena Asănică.

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...