Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Ședința administrativă a preoților pe luna februarie și lansare de carte la Năsăud

de | feb. 19, 2026

Joi, 19 februarie 2026, la sediul Protopopiatului Ortodox Năsăud, a avut loc ședința administrativă pe luna februarie, îmbinată în mod armonios cu un frumos eveniment cultural: lansarea volumului „Proximități și mărturisiri. Jurnal”, semnat de Părintele Ioan Pintea, apărut la Editura Polirom.
Întâlnirea a debutat cu o introducere și prezentare a cărții din partea Părintelui Protopop Ovidiu Sermeșan, care a evidențiat valoarea duhovnicească și culturală a lucrării, precum și importanța unei asemenea apariții editoriale.
A luat apoi cuvântul Părintele Protopop Emerit Ioan Dâmbu, care a făcut referiri directe la mai multe personaje și momente evocate în volum, reușind să le readucă în atenția celor prezenți cu sensibilitate și finețe. Cuvântul profund a pus în lumină autenticitatea trăirii și forța memoriei care străbate paginile jurnalului, captând atenția și emoția auditoriului. A urmat apoi domnul învățător Vasile Bindea, care l-a prezentat pe autor din perspectiva începuturilor sale, evocând anii formării, parcursul intelectual și împlinirea sa ca preot, scriitor și om de cultură, iar în final, autorul însuși, Părintele Ioan Pintea, care a împărtășit câteva gânduri despre geneza volumului și despre nevoia de sinceritate și proximitate în scrisul confesiv.
Evenimentul a reunit preoți din cuprinsul protopopiatului, cadre didactice, oameni de cultură și iubitori de carte, într-o atmosferă marcată de dialog, reflecție și comuniune.
După momentul cultural, ședința administrativă a continuat cu prezentarea ultimelor comunicări primite de la Centrul Eparhial. Părintele Protopop Ovidiu Sermeșan a adus la cunoștința clerului noutățile administrative și a îndemnat la intensificarea programului liturgic în perioada care urmează, subliniind responsabilitatea slujirii și importanța unei prezențe mai vii în viața comunităților, în perioada Postului Mare.
Întâlnirea de astăzi a fost, astfel, nu doar un cadru de lucru administrativ, ci și un prilej de comuniune culturală, demonstrând încă o dată că viața Bisericii împletește armonios rigoarea organizării cu bucuria cuvântului.
Mai multe poze AICI

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Pompierilor din România, sărbătorită la Cluj-Napoca

Ziua Pompierilor din România, sărbătorită la Cluj-Napoca

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la ceremonia militară și religioasă organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență...

Comemorarea protopopului erou și martir Aurel Munteanu, la Huedin

Comemorarea protopopului erou și martir Aurel Munteanu, la Huedin

„Protopopul Aurel Munteanu este important pentru noi, pentru felul în care a trăit și pentru ceea ce a mărturisit prin viața și jertfa sa”, a spus Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, joi, 10 septembrie 2026, la Huedin, în cadrul manifestărilor comemorative...