Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox Român Dej

de | nov. 13, 2017

Azi, 13 Noiembrie 2017, a avut loc  ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dej. Aceasta a debutat la ora 10 la sediul Protopopiatului, fiind prezidată de către părintele protopop Ioan Buftea.

La începutul întâlnirii, părintele protopop, a prezentat ultimele informații primite de la Centrul Eparhial cu privire la diferite probleme, de slujire, administrative sau financiare. Deasemenea a fost anunțat Tradiționalul Concert de Colinde: ,,Colind din suflet de copil”, aflat la a V-a ediție. Anul acesta Concertul se va desfășura la Biserica Dej I, unde paroh este părintele Gavril Chirilă, secretarul Protopopiatului Dej.

A urmat apoi o informare pentru preoții din mediul rural, despre modul în care se pot implica în Grupurile de Acțiune Locală și cum pot primi finanțare prin P.N.D.R. Aceste informații au fost oferite de către doamna Rodica Lăzăriciu, expert în domeniul consultanței și implementării proiectelor din fonduri europene și naționale.

La final, preoții care în luna Noiembrie își sărbătoresc ziua de naștere au fost felicitați și deasemenea tuturor celor prezenți, părintele protopop Ioan Buftea le-a dorit să aibă parte de un post binecuvântat cu mult folos duhovnicesc!

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

În duminica a 5-a după Rusalii, a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a resfințit biserica cu hramul „Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din localitatea Valea Mare,...

Seară culturală la Muzeul Mitropoliei Clujului

Seară culturală la Muzeul Mitropoliei Clujului

Clujenii sunt așteptați joi, 6 iulie 2017, la o nouă seară culturală organizată în muzeul Mitropoliei Clujului. Invitată va fi cunoscuta și îndrăgita actriță Elena Ivanca de la Teatrul Național din Cluj, care va susține spectacolul „Viața noastră Legănătoare”, un...

Liturghie Arhierească la Parohia Crișeni

Liturghie Arhierească la Parohia Crișeni

Duminică, 2 iulie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Crișeni, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu...