Ședință administrativă lunară, în Protopopiatul Cluj 2

de | feb. 14, 2019

Joi, 14 februarie 2019, s-a desfășurat ședința de lucru a preoților ortodocși din Cluj-Napoca, arondați Protopopiatului Ortodox Cluj II.

Întrunirea a debutat la ora 10.00 cu săvârșirea slujbei Tedeumului în Paraclisul Seminarului Teologic. Apoi, în sala ,,Episcop Nicolae Ivan” de la Centrul Eparhial s-a desfășurat ședința propriu zisă, prezidată de părintele protopop Alexandru-Constantin Ciui. Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe puncte de interes pentru preoțimea clujeană, atât din sectorul administrativ cât și din cel pastoral, misionar-social și al activităților cu tinerii și copiii.

Astfel, s-au comunicat etapele și posibilitățile de organizare ale Concursului Național Cultural Artistic ,,Hristos sufletul satului meu” propus de Sectorul Teologic Educațional al Patriarhiei Române în contextul anului 2019 ca ,,An al Satului Românesc”. La nivelul parohiilor din Cluj-Napoca și al protopopiatului, concursul se va desfășura în parteneriat cu școlile din municipiu, în baza protocolului de colaborare dintre Patriarhia Română și Ministerul Educației Naționale, prin implicarea preoților și a profesorilor de Religie și se adresează copiilor și adolescenților din grupurile catehetice de la parohii precum și tuturor celorlați tineri elevi clujeni.

Pentru o bună organizare și colaborare, joi, 21 februarie 2019, la Centrul Eparhial va avea loc o întâlnire a tuturor preoților din Cluj-Napoca cu profesorii de Religie precum și cu alte cadre didactice dornice de implicare.

De asemenea s-au propus și coordonatele după care parohiile din Protopopiatul Cluj-Napoca vor desfășura un proiect dedicat satului românesc, în parteneriat cu câteva dintre parohiile din mediul rural, pentru a pune în evidență valorile tradiționale care s-au mai păstrat în aceste comunități rurale.

Tot cu această ocazie s-a făcut și o analiză a proiectului ,,Donează o carte pentru copiii români din Diaspora”, proiect propus de Platforma Civică ,,Împreună” și Colegiul Pedagogic ,,Gheorghe Lazăr” al cărui partener a devenit și Protopopiatul Ortodox Cluj II prin implicarea preoților și a credincioșilor clujeni. Proiectul este în desfășurare în toate parohiile din protopopiat și deja s-a adunat un fond consistent de carte bună de citit în limba română, care va fi trimisă copiilor români din Diaspora Italiei.

Au mai fost analizate și anumite oportunități de a organiza o seamă de activități sociale la parohiile din oraș în funcție de nevoile credincioșilor parohieni, activități care vor completa la nivel parohial bogata activitate socială pe care Sectorul Misionar Social al Arhiepiscopiei Clujului o desfășoară.

În final, a fost reafirmată necesitatea respectării programului liturgic al bisericilor pe care preoții clujeni le păstoresc, la nivelul Municipiului Cluj-Napoca impunându-se ca bisericile să fie deschise pe parcursul întregii zile, de luni până duminică, pentru a fi la dispoziția tuturor credincioșilor.

Următoarea ședință administrativă a preoților din Cluj-Napoca va avea loc în data 5 martie 2019.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zece ani de la întronizarea primului episcop al Sălajului

Zece ani de la întronizarea primului episcop al Sălajului

Vineri, 13 aprilie 2018, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, s-au împlinit zece ani de la  întronizarea primului episcop al Sălajului , Preasfinţitul Părinte Petroniu. În această zi, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul „Sfântul Evanghelist...