Ședință administrativă lunară, în Protopopiatul Năsăud

de | feb. 20, 2019

Marți, 19 februarie 2019, la sediul Protopopiatului Ortodox Român din Năsăud s-a desfășurat ședința administrativă lunară prezidată de părintele protopop Ioan Dâmbu, care a adus în atenţia preoţilor năsăudeni principalele teme dezbătute în cadrul întrunirii semestriale a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei cu părinţii protopopi, la Centrul Eparhial.

Întâlnirea a debutat la ora 11.00 în sala de ședințe a protopopiatului cu o scurtă rugăciune, urmată de discuții care au vizat aspecte liturgice, administrativ-bisericești, misionar-sociale sau cu privire la activitățile cu tinerii.

În cele ce au urmat, protopopul Ţării Năsăudului a adresat preoților prezenți un îndemn la responsabilitate misionară și pastorație adecvată timpului pe care îl trăim, concretizată în respectarea programului serviciilor religioase, dar şi în disponibilitate și implicare în relațiile cu credincioșii, a căror conştiinţă misionară trebuie permanent cultivată.

Cu ocazia proclamării acestui an în Patriarhia Română drept „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și al primarilor gospodari)” s-a propus organizarea de manifestări culturale și religioase în fiecare parohie, cu scopul de a sublinia importanța satului românesc în promovarea conștiinței naționale și eclesiale românești. De asemenea au fost prezentate aspectele organizatorice şi coordonatele privind Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, propus de Sectorul Teologic Educaţional al Patriarhiei Române.

În continuare au fost supuse atenției diverse probleme administrative, dar și de interes financiar-contabil privind gestiunea parohială și registrul-inventar.

Nu în ultimul rând, s-a făcut apel la un gest de solidaritate, constând într-un sprijin financiar pentru inspectorul eparhial de tineret pe judeţul Cluj, la care au răspuns toţi preoţii năsăudeni, care au conştientizat că pe lângă rugăciune, în aceste momente de încercare, Radu Copil are nevoie de tot sprijinul nostru.

Pr. Cornel Coprean, corespondent radio „Renașterea” în Protopopiatul Năsăud

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sobor de 8 Ierarhi la hramul Mănăstirii Bârsana

Sobor de 8 Ierarhi la hramul Mănăstirii Bârsana

Prin tradiţie, de hramul Mănăstirii Bârsana – Soborul Sfinţilor 12 Apostoli – Sfânta Liturghie Arhierească se oficiază de un sobor de ierarhi. Aşa a fost şi la hramul de anul acesta, din ziua de vineri, 30 iunie, când, de sărbătoarea hramului, Soborul Sfinţilor 12...

Excelența Sa, Domnul Președinte Emil Constantinescu la Zalău

Excelența Sa, Domnul Președinte Emil Constantinescu la Zalău

În seara zilei de joi, 29 iunie 2017, în sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj din Zalău, a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, auditoriul a...

Tabără pentru românii din Cernăuți

Tabără pentru românii din Cernăuți

În perioada 26 iunie-2 iulie 2017, Centrul Misionar de Tineret ”Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi este gazda unui grup de 50 de persoane (copii, tineri și adulți) din Cernăuți, aflați în județul nostru cu scopul participării într-o tabără de vară. La această întâlnire...