Ședință administrativă lunară, în Protopopiatul Năsăud

de | feb. 20, 2019 | Actualitatea religioasă

Marți, 19 februarie 2019, la sediul Protopopiatului Ortodox Român din Năsăud s-a desfășurat ședința administrativă lunară prezidată de părintele protopop Ioan Dâmbu, care a adus în atenţia preoţilor năsăudeni principalele teme dezbătute în cadrul întrunirii semestriale a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei cu părinţii protopopi, la Centrul Eparhial.

Întâlnirea a debutat la ora 11.00 în sala de ședințe a protopopiatului cu o scurtă rugăciune, urmată de discuții care au vizat aspecte liturgice, administrativ-bisericești, misionar-sociale sau cu privire la activitățile cu tinerii.

În cele ce au urmat, protopopul Ţării Năsăudului a adresat preoților prezenți un îndemn la responsabilitate misionară și pastorație adecvată timpului pe care îl trăim, concretizată în respectarea programului serviciilor religioase, dar şi în disponibilitate și implicare în relațiile cu credincioșii, a căror conştiinţă misionară trebuie permanent cultivată.

Cu ocazia proclamării acestui an în Patriarhia Română drept „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și al primarilor gospodari)” s-a propus organizarea de manifestări culturale și religioase în fiecare parohie, cu scopul de a sublinia importanța satului românesc în promovarea conștiinței naționale și eclesiale românești. De asemenea au fost prezentate aspectele organizatorice şi coordonatele privind Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, propus de Sectorul Teologic Educaţional al Patriarhiei Române.

În continuare au fost supuse atenției diverse probleme administrative, dar și de interes financiar-contabil privind gestiunea parohială și registrul-inventar.

Nu în ultimul rând, s-a făcut apel la un gest de solidaritate, constând într-un sprijin financiar pentru inspectorul eparhial de tineret pe judeţul Cluj, la care au răspuns toţi preoţii năsăudeni, care au conştientizat că pe lângă rugăciune, în aceste momente de încercare, Radu Copil are nevoie de tot sprijinul nostru.

Pr. Cornel Coprean, corespondent radio „Renașterea” în Protopopiatul Năsăud

Ultimele articole

Glas luminos de Înviere

Glas luminos de Înviere

Hristos a înviat! Negrăita bucurie a Luminii Învierii ne învăluie liric în poeme pascale de mare intensitate, profunzime, dar și de voioasă, surâzătoare dulceață, gingășie, puritate, semnate de Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Octavian Goga,Valeriu Gafencu, George...

Dejenii, uniți în rugăciune, de Praznicul Sfântului Nectarie

Dejenii, uniți în rugăciune, de Praznicul Sfântului Nectarie

Unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai bisericii este cinstit de creștinii ortodocși pe 9 noiembrie. Sfântul Nectarie Taumaturgul este chemat în rugăciune de milioane de creștini, în special în suferințele cauzate de boli. Viața sa exemplară, a unui om care a trăit...

Hramul bisericii din Pericei, Episcopia Sălajului

Hramul bisericii din Pericei, Episcopia Sălajului

Duminică, 8 noiembrie 2015, la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, biserica din Parohia Pericei și-a prăznuit ocrotitorii. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un sobor de preoți și...