Ședință administrativă lunară, în Protopopiatul Năsăud

de | sept. 20, 2018 | Activități parohiale

Miercuri, 19 septembrie 2018, la sediul Protopopiatului Năsăud a avut loc o şedinţă administrativă prezidată de părintele protopop Ioan Dâmbu la care au participat toţi preoţii din protopopiat.

Întâlnirea a debutat la ora 10 în sala de şedinţe a protopopiatului cu cuvântul de deschidere al părintelui protopop Ioan Dâmbu care le-a adresat preoţilor prezenţi un scurt îndemn de a-L mărturisi pe Hristos în societatea contemporană.

Invitatul special al acestei întâlniri a fost jurnalistul Marius Chiuzan, preşedintele Comitetului Judeţean de Iniţiativă al Coaliţiei pentru Familie Bistriţa-Năsăud. Acesta a prezentat iniţiativa cetăţenească pentru organizarea referendumului din 6-7 octombrie 2018 privind modificarea art. 48 din Constituţia României prin care să se specifice că familia e formată, în mod clar şi explicit, din bărbat şi femeie. Invitatul a expus în continuare modalităţile practice prin care Comitetele locale ale Coaliţiei pentru Familie de pe lângă fiecare parohie susţin şi sunt angrenate în organizarea referendumului pentru familia tradiţională.

La final, pr. protopop Ioan Dâmbu a adus în discuţie aspecte privind gestiunea administrativ-contabilă, dar şi aspecte de ordin misionar-pastoral, social-filantropic sau cultural.

pr. Cornel Coprean

Ultimele articole

Regele Solomon, înțeleptul lui Dumnezeu

Regele Solomon, înțeleptul lui Dumnezeu

Ca și în cazul tatălui său, biografia Regelui Solomon ne indică o cale comună, cu fapte luminoase, dar și gesturi și acțiuni reprobabile, un tablou amestecat cu lumini și umbre, în culori diferite, ba chiar în opoziție. În consecință, avem de-a face cu o...

Agenda ierarhilor în Duminica a 21-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 21-a după Rusalii

În Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului – a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic), 16 octombrie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI,...

Întâlnirea cercului pastoral-misionar Mocod

Întâlnirea cercului pastoral-misionar Mocod

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Duminica a 6-a după Paşti, în parohia Mocod din protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17:00, în biserica...

Pelerinaj pe urmele Sfântului Apostol Andrei

Pelerinaj pe urmele Sfântului Apostol Andrei

În perioada 14-18 mai 2015, un grup de pelerini ai Mitropoliei Clujului, se află în pelerinaj în Dobrogea. Pelerinii sunt însoțiți de părintele Emanuel Cășvean și vizitează mănăstiri și locuri de o mare importanță spirituală, dat fiind faptul că în acea zonă a...

Campionat parohial de handbal feminin, la Năsăud

Campionat parohial de handbal feminin, la Năsăud

Sâmbătă, 9 mai, 2015 a avut loc la Năsăud Campionatul de handbal feminin ,,Sportul şi bucuria de a trăi”, organizat de Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Ziua a debutat cu binecuvântarea primită de participanți la biserica „Sf. Ioan...