Ședință de lucru în Protopopiatul Cluj 2 | O nouă întâlnire a tinerilor ortodocși din Cluj-Napoca va fi organizată pe 12 noiembrie

de | nov. 6, 2019

Preoții din parohiile Municipiului Cluj-Napoca arondate Protopopiatului Ortodox Cluj II, s-au reunit în ședință de lucru. Întrunirea a avut loc marți, 5 noiembrie 2019 la Biserica ,,Nașterea Domnului” din cartierul Gheorgheni. Pe ordinea de zi a ședinței condusă de părintele protopop Alexandru Ciui, s-au regăsit mai multe puncte de discuție din sectoarele administrativ, pastoral-misionar, cultural și al activităților cu tinerii.

Ședința a debutat la ora 10.00 cu săvârșirea unei slujbe de mulțumire. După încheierea slujbei, în prima parte a întrunirii, doamna Maria Cantor, profesor universitar în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și credincioasă a parohiei gazdă, a susținut o prelegere în cadrul căreia a îmbinat armonios știința și duhovnicia plecând de la importanța florilor pentru om, pentru natură și pentru cult.

În cea de-a doua parte, în urma dezbaterii punctelor de pe ordinea de zi, au fost luate câteva hotărâri de ordin pastoral-misionar. Astfel, la nivelul protopopiatului va fi organizată o nouă întâlnire pentru tinerii din grupurile parohiale de tineret, eveniment programat să se desfășoare în ziua de 12 noiembrie a acestui an la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur. Întâlnirea va fi concentrată în jurul temei: „Tinerețe și Misiune Creștină” iar invitat special la acest eveniment va fi părintele conf. univ. dr. Cristian Sonea, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

De asemenea, s-au stabilit și câteva dintre evenimentele parohiale care vor completa calendarul activităților organizate cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la căderea regimului comunist în România.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din localitatea Vârteșca

Târnosirea bisericii din localitatea Vârteșca

Duminică, 17 septembrie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Vârteșca, filie a Parohiei Zalha, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții...

Consfătuirea profesorilor de religie sălăjeni

Consfătuirea profesorilor de religie sălăjeni

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sâmbătă, 16 septembrie 2017 a avut loc Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Sălaj. Au fost alături de profesori, domnul Inspector școlar general Conf. Univ. Dr. Vasile Timiș din partea...