Ședință de lucru pentru ITO Bistrița

de | iul. 22, 2017 | Actualitatea religioasă

În cadrul pregătirilor pentru Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, ce va avea loc la Bistrița la  sfârșitul acestei luni, cei aproximativ 100 de voluntari implicați s-au reunit în ședință de lucru la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” din municipiu.

Scopul acestei întâlniri a fost de a organiza în cele mai mici detalii activitățile specifice  atelierelor de lucru și de a  aloca responsabilități concrete pentru fiecare grup de voluntari.

Astfel, preoții, profesorii și tinerii implicați au primit ghidul voluntarului ITO pentru buna desfășurare a întâlnirii, cu indicații precise defalcate pe categoriile de sarcini: cazare, masă, workshopuri, slujbe, conferiță, procesiune, spectacolul din cadrul festivității de încheiere.

Pr. Tudor Mudure

Inspector de tineret

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 24 septembrie 2023, zi în care este pomenit și Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,...

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Brăteni, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...

Sfințirea capelei mortuare din Șieu-Odorhei

Sfințirea capelei mortuare din Șieu-Odorhei

Joi, 21 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Șieu-Odorhei, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...