Ședință la Protopopiatul Cluj I

de | dec. 14, 2017 | Actualitatea religioasă

Preoții din Protopopiatul Cluj I s-au întrunit astăzi 14 decembrie 2017 în ședință lunară, ultima din acest an. Ședința a început cu slujba de Te-Deum, după care a fost rostită o ectenie pentru odihna sufletului Majestății Sale, Regele Mihai I al României, adormit în Domnul. După slujba de Te-Deum, Părintele Protopop Dan Hognogi a propus celor prezenți să țină un moment de reculegere în amintirea Majestății Sale.

La începutul lucrărilor ședinței, Părintele Protopop a ținut să mulțumească preoților din Protopopiat pentru implicarea și buna desfășurare a colectei de alimente, îmbrăcăminte și bani organizată în fiecare Parohie și la nivelul întregii Patriarhii Române, pentru a veni în sprijinul celor nevoiași. Câteva dintre problemele de pe ordinea de zi discutate au fost:

  • respectarea calendarului alegerilor Consiliilor și Comitetelor Parohiale din luna ianuarie 2018
  • întocmirea calendarului vizitelor arhierești ale Înaltpreasfințitului Andrei, Mitropolitul Clujului, pentru anul 2018
  • sâmbătă 16 decembrie 2017 vor fi trase clopotele bisericilor și mănăstirilor din întreaga țară, la ora 12.30 – la începutul slujbei de înmormântare a Majestății Sale, Regele Mihai I al României, săvârșită în Catedrala Patriarhală, și la ora 18.30 – la începutul ceremoniei religioase de îngropare a Majestății Sale, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și regală din Curtea de Argeș. De asemenea duminică 17 decembrie 2017, va fi rostită o ectenie pentru cei adormiți la care va fi pomenit și Majestatea Sa, Regele Mihai I; de asemenea pomenirea se va face și la ieșirea cu cinstitele daruri
  • prezentarea pe scurt a cărții „Cuvintele Părintelui Justinian – Un ghid al frumuseții lăuntrice”, o antologie tematică de cuvinte, gânduri și îndemnuri, alcătuită de Pr.. Prof. Radu Dorin Micu, prin care autorul dorește să ilustreze personalitatea marelui Arhipăstor al Bisericii Noastre Strămoșești – ÎnaltpreasfințitulJustinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului.

De asemenea au fost discutate și alte probleme administrative.

La finalul ședinței Părintele Protopop a mulțumit preoților din Protopopiat pentru buna colaborare din acest an, îndemnându-i ca și în anul care vine să depună toată râvna, priceperea și înțelepciunea pentru îndeplinirea nobilei misiuni la care sunt chemați.

Pr. Marius Bolbos

Ultimele articole

Înființarea Bursei ,,Episcop Vasile Flueraș” | ASCOR Cluj

Înființarea Bursei ,,Episcop Vasile Flueraș” | ASCOR Cluj

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, Filiala Cluj-Napoca, are bucuria de a vă anunța înființarea Bursei ,,Episcop Vasile Flueraș". CE PRESUPUNE ACEASTA? Bursa ,,Episcop Vasile Flueraș" are ca obiectiv principal ajutorarea tinerilor care întâmpină...

Mitropolitul Andrei a sfințit capela mortuară din Rusu Bârgăului

Mitropolitul Andrei a sfințit capela mortuară din Rusu Bârgăului

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat marți, 16 noiembrie 2021, comunitatea ortodoxă din Rusu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...

Seri duhovnicești cu invitați, la biserica din Cetatea Fetei

Seri duhovnicești cu invitați, la biserica din Cetatea Fetei

Parohia Ortodoxă a Tuturor Sfinților din Cetatea Fetei - Florești organizează un serie de întâlniri duhovnicești în acest post al Crăciunului. În duminicile din postul Crăciunului, Parohia Tuturor Sfinților din Florești va organiza o serie de conferințe duhovnicești....