Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Bistrița

de | sept. 19, 2017 | Activități parohiale

Astăzi 19 septembrie, a avut loc la Bistrita ședința lunară a Preoților din Protopopiatul Ortodox Bistrița. Ședința a fost prezidată de P.C.P.r Protopop Alexandru Vidican. Au participat toți Preoții din Protopopiat. Pe ordinea de zi a ședinței s-au discutat circularele primite din partea Arhiepiscopiei Clujului respectiv:

  • Îngrijirea cimitirelor și a monumentelor istorice.
  • Intensificarea acțiunilor culturale și implicarea în activitățile cu tinerii.
  • Distribuirea broșurilor, în care sunt explicați pașii pentru Referendum privind modificarea Constituției, în ceea ce privește definirea familiei, inițiat de Coaliția pentru Familie.

S-a adus la cunoștință și Circulara prin care s-a comunicat caterisirea unor preoți din Arhiepiscopia Alba-Iuliei pentru grave abateri de la disciplina și rânduielile bisericești.

Pr. inspector Mudure Tudor în numele Asociației de părinți ”Sfântul Stelian” a mulțumit  părintelui  protopop Alexandru Vidican și preoților din protopopiat care și de această dată au dotat o sală de clasă cu aparatură modernă și rechizite pentru cei 27 de copii înscriși în clasa pregătitoare.

În numele ”Asociației Filantropia” Bistrița părintele Pintican Marius a mulțumit preoților pentru implicarea și ajutorul pe care îl dau Cantinei sociale    ”Sf. Filofteia”, și i-a îndemnat în continuare să sprijine cu alimente cantina unde zilnic mănâncă peste 80 de persoane nevoiașe.

Ședința s-a încheiat cu îndemnul de-a intensifica activitatea pastoral-misionară, și au fost anunțați preoții pentru Conferința de Toamnă, în data de 24 octombrie 2017, care va fi prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, și au fost felicitați preoții care în această lună au avut ziua onomastică.

Pr. Emanuel Vidican

Ultimele articole

Părintele protopop Gavril Relea, comemorat la Iclod

Părintele protopop Gavril Relea, comemorat la Iclod

Duminică, 24 noiembrie 2019, în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Iclod, protopopiatul Gherla, a fost comemorat parintele Gavril Relea, cel care a păstorit această comunitate vreme de șapte ani, în perioada  1 septembrie 1970 - 30 iunie 1977. Evenimentul a constat...

Creștini din Căianu-Mic, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Creștini din Căianu-Mic, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Un grup de 60 de credincioşi din Parohia Ortodoxă Căianu Mic, Protopopiatul Beclean, împreună cu preotul parohul Alexandru Gherghel, au participat sâmbătă, 23 noiembrie, la un  pelerinaj la mănăstirile din judeţul Maramureş. Pelerinii au vizitat mănăstirea de la...

Zi de sărbătoare, la Moara de pădure-Muntele Săcelului

Zi de sărbătoare, la Moara de pădure-Muntele Săcelului

Praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, sărbătorit în fiecare an pe 21 noiembrie, a fost un prilej de mare sărbătoare pentru  creștinii ortodocși din filia Moara de pădure-Muntele Săcelului, din comuna Băișoara, județul Cluj. Ca urmare a unui proiect de...