Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Bistrița

de | sept. 19, 2017

Astăzi 19 septembrie, a avut loc la Bistrita ședința lunară a Preoților din Protopopiatul Ortodox Bistrița. Ședința a fost prezidată de P.C.P.r Protopop Alexandru Vidican. Au participat toți Preoții din Protopopiat. Pe ordinea de zi a ședinței s-au discutat circularele primite din partea Arhiepiscopiei Clujului respectiv:

  • Îngrijirea cimitirelor și a monumentelor istorice.
  • Intensificarea acțiunilor culturale și implicarea în activitățile cu tinerii.
  • Distribuirea broșurilor, în care sunt explicați pașii pentru Referendum privind modificarea Constituției, în ceea ce privește definirea familiei, inițiat de Coaliția pentru Familie.

S-a adus la cunoștință și Circulara prin care s-a comunicat caterisirea unor preoți din Arhiepiscopia Alba-Iuliei pentru grave abateri de la disciplina și rânduielile bisericești.

Pr. inspector Mudure Tudor în numele Asociației de părinți ”Sfântul Stelian” a mulțumit  părintelui  protopop Alexandru Vidican și preoților din protopopiat care și de această dată au dotat o sală de clasă cu aparatură modernă și rechizite pentru cei 27 de copii înscriși în clasa pregătitoare.

În numele ”Asociației Filantropia” Bistrița părintele Pintican Marius a mulțumit preoților pentru implicarea și ajutorul pe care îl dau Cantinei sociale    ”Sf. Filofteia”, și i-a îndemnat în continuare să sprijine cu alimente cantina unde zilnic mănâncă peste 80 de persoane nevoiașe.

Ședința s-a încheiat cu îndemnul de-a intensifica activitatea pastoral-misionară, și au fost anunțați preoții pentru Conferința de Toamnă, în data de 24 octombrie 2017, care va fi prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, și au fost felicitați preoții care în această lună au avut ziua onomastică.

Pr. Emanuel Vidican

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...