Ședința lunară, în Protopopiatul Cluj 1

de | aug. 10, 2017

Astăzi, 10 august a avut loc ședința lunară a preoților Protopopiatului Cluj I. Aceasta a început, ca de obicei, cu slujba de Te-Deum, după care a continuat cu dezbaterea problemelor de pe ordinea de zi.

Invitatul special a fost Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Tia, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, care, în prima parte a ședinței, a vorbit preoților prezenți  despre o temă de mare actualitate și care îi vizează în mod direct: „Pastorația într-o societate ostilă. Pledoarie pentru precauție, într-o epocă în care preotul a devenit incomod”. În această prezentare Părintele Arhim. Teofil Tia a subliniat principalele provocări cu care se confruntă, în primul rând preotul ca slujitor al lui Dumnezeu, provocări ale căror efecte se resimt în Biserică în întregimea ei. În acest sens, spune Părintele Arhimandrit, prima și cea mai mare provocare este ostilitatea, care se manifestă în trei etape: ostilitatea față de preot, ostilitatea față de Biserică și în cele din urmă ostilitatea față de Dumnezeu. În fața acestor provocări,  preotul trebuie „să aibă capacitatea de a construi punți între inimi”, de afi „un pion al distincției radicale între bine și rău” și de a promova frumosul, firescul, binele, iubirea creștină și normalitatea. În acest sens preotul are misiunea de a lucra „cu timp și fără timp” și de a forma o comunitate creătină autentică. Concluzia prezentării Părintelui Arhimandrit este: „Suntem datori să dăruim dragoste – precum Dumnezeu – chiar și atunci când suntem înconjurați de răutate.”, a transmis pentru Radio Renașterea Protopopul de Cluj 1, părintele Dănuț Hognogi.

            În partea a doua a ședinței s-au discutat probleme administrative, dintre care amintim: aducerea șematismelor parohiale până în data de 1 septembrie 2017;  ridicarea noilor antimise precum și alte probleme administrative.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.