Biserica parohiei Gherla I cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, din Gherla, a găzduit în data de 11 aprilie 2016, ședința lunară a preoților din protopopiat.
Evenimentul l-a avut ca invitat pe Ieromonahul Benedict Vesa, secretarul eparhial, care împreună cu preoții gherleni a slujit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, în fața a numerori credincioși. La finalul sfintei slujbe, părintele secretar, a rostit un cuvânt de învățătură despre înțelegerea corectă a Tainei Sfintei Cruci ca mister al credinței noastre. În cea de-a doua parte a întâlnlirii, Preacuviosul Părinte a ținut o prelegere preoților prezenți despre întoarcerea Bisericii întru ale sale, prin reîncrederea în Dumnezeu și în mijloacele Lui, adică Cuvântul Evangheliei, Sfânta Euharistie și duhovnicia.
La final au fost discutate o seamă de probleme administrative, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în protopopiatul Gherla, pr. Marcel Gheberta.