Şedinţă preoţească lunară în Protopopiatul Ortodox Gherla

de | dec. 11, 2015

Joi, 10 decembrie 2015, în biserica  parohiei Gherla I cu hramul „Intrarea în Biserică  a Maicii Domnului”, preoţii din cuprinsul Protopopiatului Ortodox Gherla, s-au întrunit în şedinţă lunară.

De această dată, la eveniment  au fost prezenţi și profesorii  de religie din  municipiul Gherla, şi din  şcolile  de pe  raza Protopopiatului.

Întâlnirea a debutat  cu oficierea Acatistului Sfântului Ierarh Nicolae, iar după încheierea acestei slujbe, părintele Grigore Moldovan, din parohia Sucutard, l-a evocat pe părintele Mihai Irimia, care a păstorit Parohia Sucutard şi  cele trei filii  aferente, pentru o perioadă relativ scurtă, de patru  ani, însă deosebit de rodnică atât din  punct de vedere administrativ, cât şi misionar.

În cea de a doua parte dl. Ioan Moldovan, profesor de religie  la Liceul Teoretic „Petru Maior” din Gherla, a susţinut o prelegere intitulată „Ateism şi anticlericalism în mediul virtual românesc”, accentuând ideile şi concepţiile care se pot întâlni pe internet şi pe site-urile de socializare, locul unde, aşa cum mulţi afirmă, „zeii vin ca să dispară”.

Întâlnirea celor prezenţi a avut drept scop îmbunătăţirea dialogului, a  relaţiei şi a misiunii în rândul tinerilor, care  reprezintă stâlpul societăţii de mâine.

La finalul întâlnirii au fost dezbătute o seamă de probleme administrative.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Eroilor  în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Ziua Eroilor în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Joi, 6 iunie 2019, în localitatea Poienile Zagrei a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria colonelului Liviu Rusu, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. La această manifestare au participat protopopul...

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

Vineri,  31 mai 2019,  un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș,  s-a  deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...