Ședința preoților din Protopopiatul Cluj I s-a derulat sub auspiciile Crăciunului

de | dec. 14, 2022

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj I, ultima din acest an, s-a desfășurat marți, 13 decembrie, în Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” și a fost precedată, potrivit tradiției, de o slujbă Te-Deum. Alături de amfitrionul acestor ședințe, Pr. Protopop Dan Hognogi, s-a aflat și invitatul permanent, Pr. Vicar Eparhial, Dumitru Boca. Acesta din urmă a făcut câteva aprecieri de ordin practic privind slujirea, oferind preoților câteva sugestii de altfel binevenite. Părintele vicar a opinat că preotul trebuie ca la rândul lui să aibă un confort de natură spirituală în exercițiul slujirii, pe care să-l transmită și credincioșilor, astfel încât aceștia să aibă conștiința co-slujirii active. Părintele Dumitru Boca a atras atenția asupra deontologiei profesionale a preoților, insistând ca aceștia să manifeste mai multă discreție pe rețele de socializare, ferindu-se de postări care îi descalifică: „Sunt anumite războaie în care preotul este mai bine să nu se angreneze, fiindcă nu deține în arsenal armele potrivite polemicii. Nu e cazul să ne răfuim pe rețelele de socializare. Este constructiv când avem dezbateri istorice sau teologice, dacă acestea sunt constructive”.

Ședința preoților din Protopopiatul Cluj I s-a derulat sub auspiciile CrăciunuluiÎn partea a doua a ședinței, Părintele Dan Hognogi a prezentat o retrospectivă a anului 2022 și totodată i-a încurajat pe preoți să fie la fel de râvnitori în slujirea aproapelui. Părintele protopop le-a mulțumit tuturor clericilor din protopopiatul ortodox Cluj I, pentru buna colaborare: „Intenția mea este de a transmite să nu facem rabat de la chemarea și vocația pe care le avem”, a spus părintele protopop Dan Hognogi. De asemenea, Pr. Protopop a anunțat în mod oficial pensionarea părintelui Simion Abraham, care a slujit vreme de 40 de ani în Parohia Chinteni: „Părintele Abraham se pensionează din perspectivă administrativă, dar harul nu se pensionează”.

La rândul său, părintele Abraham, vizibil emoționat, a adresat câteva gânduri: „În cei 40 de ani de slujire neîntreruptă, am întâlnit oameni deosebiți. Mărturisesc că am avut modele deosebite și îl nominalizez pe părintele vicar Onisie Moraru, un dascăl deosebit, profesor de omiletică, care mi-a pavat drumul pe care l-am bătătorit vreme de patru decenii. Am venit în acest protopopiat în 1983. Îmi aduc aminte cu nostalgie de acea zi de parcă ar fi fost ieri. Au fost 40 de ani frumoși, dar și grei, fiindcă preoția nu este o meserie, ci este vocație și incumbă jertfă”. Părintele Abraham a predat ștafeta Parohiei Chinteni părintelui Grigore Laurențiu, al cărui obiectiv imediat este ridicarea unei case parohiale, cu ajutorul și bunăvoința autorităților locale, având-o în frunte pe doamna primar Lucia Magdalena Suciu.

Următoarea ședință administrativă a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1 va avea loc în luna ianuarie a anului 2023 și îl va avea ca și invitat pe părintele Ioan Jeler, fost protopop al Clujului vreme de trei decenii, între 1985 și 2015.

 Pr. Cristian Marius FOCȘANU

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...