Ședință semestrială cu părinții protopopi, la Centrul Eparhial din Cluj-Napoca

de | feb. 12, 2019 | Actualitatea religioasă

La Centrul Eparhial din Cluj-Napoca a avut loc marți, 12 februarie 2019, ședința de lucru semestrială a permanenței Consiliului Eparhial, cu cei nouă protopopi, și întrunirea membrilor Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Întrunirea a debutat la ora 10:00, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și în prezența consilierilor eparhiali, a celor nouă protopopi, a inspectorilor eparhiali, a inspectorilor de tineret și a inspectorilor școlari la disciplina religie din județele Cluj și Bistrița-Năsăud.

În deschidere, Părintele Mitropolit le-a adresat celor prezenți un scurt îndemn la misiune și râvnă în dreapta credință, iar în continuare a transmis principalele puncte de pe ordinea de zi.

Au urmat luările de cuvânt ale consilierilor eparhiali și ale reprezentanților celor nouă protopopiate din Cluj I și II, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean. De asemenea, s-a discutat despre cele mai importante proiecte din acest an, precum și aspecte de ordin misionar-pastoral, cultural, social-filantropic şi administrativ.

Au fost prezentate proiectele misionare și culturale desfășurate de parohii, precum și aspectele organizatorice privind Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, inițiat de Patriarhia Română, în contextul Anului Omagial al satului românesc.

Astfel de ședințe au ca scop stabilirea unei agende a principalelor coordonate ale activităților din acest an și informarea obiectivă din teritoriu prin vocea părinților protopopi. Ele se organizează semestrial și au rol de informare și de soluționare a eventualelor probleme apărute la nivelul parohiilor.

Ședința a fost urmată, de la ora 12:00, de întrunirea membrilor Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a clerului și a personalului bisericesc din Eparhia Clujului.

În cadrul şedinţei, vicarul eparhial, pr. Iustin Tira, în calitate de președinte, a prezentat darea de seamă a activităţii Casei de Ajutor Reciproc din eparhie, a contului de gestiune şi a bilanţului pe anul 2018, precum şi aprobarea planului financiar pentru anul 2019.

Casa de Ajutor Reciproc are ca principal scop, ajutorarea membrilor prin acordarea de împrumuturi în condiții avantajoase, dar și acordarea de ajutoare pentru diferite situații și nevoi care apar în rândul membrilor (înmormântare, boală și altele).

Mai multe fotografii găsiți AICI

La Centrul Eparhial din Cluj-Napoca a avut loc marți, 12 februarie 2019, ședința de lucru semestrială a permanenței…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Marţi, 12 februarie 2019

Ultimele articole

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

La întrebarea pe care Maica Gavrilia o primea adeseori despre popoarele „țărilor dinainte de Hristos”: „De ce îi considerați pe indieni sau pe musulmani sau evrei ca fiind de-ai dumneavoastră?”, răspundea la modul cel mai firesc și simplu: „Pentru că Îl văd pe Hristos...

Agenda ierarhilor în Duminica a 21-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 21-a după Rusalii

În Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului - a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic), 17 octombrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI,...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 12 octombrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă, în prezența ierarhilor Arhiepiscopiei Clujului. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Piatra Fântânele și a fost precedată de o slujbă de Te...