Ședința semestrială cu protopopii și membrii Departamentului Misionar, la Centrul Eparhial din Cluj-Napoca

de | oct. 22, 2019

La Centrul Eparhial din Cluj-Napoca a avut loc marți, 22 octombrie 2019, ședința de lucru semestrială a Permanenței Consiliului Eparhial, cu cei nouă protopopi, precum și întrunirea cu membrii Departamentului Misionar din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înființat în primăvara acestui an, care are ca scop propovăduirea și apărarea credinței ortodoxe.

Întrunirea a debutat la ora 10:00, în sala de ședințe a Centrului Eparhial, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și în prezența vicarului, consilierilor eparhiali, a celor nouă protopopi, a inspectorilor eparhiali și a inspectorilor școlari la disciplina religie din județele Cluj și Bistrița-Năsăud.

În deschidere, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un scurt cuvânt duhovnicesc, îndemnându-i să acorde o mai mare atenție activității misionare. Apoi, a prezentat principalele puncte de pe ordinea de zi.

 

Au urmat luările de cuvânt ale membrilor Permanenței Consiliului Eparhial și ale reprezentanților Protopopiatelor Cluj I și II, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean. De asemenea, s-a discutat despre cele mai importante proiecte din acest an, precum și aspecte de ordin misionar-pastoral, cultural, social-filantropic şi administrativ.

În continuarea ședinței, de la ora 12:00, s-au alăturat și membrii Departamentului Misionar din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care are ca scop propovăduirea și apărarea credinței ortodoxe.

În cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte organizatorice, s-a stabilit agenda de lucru și s-a alcătuit un calendar misionar, care va cuprinde o serie de activități catehetice la nivel parohial, precum și organizarea unor conferințe pe diverse teme de actualitate. Totodată, membrii Departamentului au rostit alocuțiuni.

Departamentul Misionar a fost înființat la data de 20 mai 2019, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Departamentul are în componență doisprezece preoți din cele nouă protopopiate ale eparhiei, fiind coordonat de preotul drd. Raul Vasile Pap, de la Parohia Ciceu-Poieni, Protopopiatul Beclean. De asemenea, are un consiliu științific format din patru profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca: arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, pr. conf. univ. dr. Cristian Sonea, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci și diac. lect. univ. dr. Olimpiu-Nicolae Benea.

Astfel de ședințe au ca scop stabilirea unei agende a principalelor coordonate ale activităților din cursul anului și informarea obiectivă din teritoriu prin vocea protopopilor. Ele se organizează semestrial și au rol de informare și de soluționare a eventualelor probleme apărute la nivelul parohiilor.

Mai multe fotografii AICI 

La Centrul Eparhial din Cluj-Napoca a avut loc marți, 22 octombrie 2019, ședința de lucru semestrială a Permanenței…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Marţi, 22 octombrie 2019

Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...