Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Ședință semestrială de toamnă a Permanenței Consiliului Eparhial cu părinții protopopi din Arhiepiscopia Clujului

de | oct. 23, 2025

La Centrul Eparhial din Cluj-Napoca a avut loc joi, 23 octombrie 2025, ședința semestrială de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial cu protopopii celor nouă protopopiate din cele două județe ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului: Cluj și Bistrița-Năsăud. Întâlnirea s-a desfășurat începând cu ora 10:00, în sala de ședințe a Centrului Eparhial, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

La întrunire au participat Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, ceilalți membri ai Permanenței Consiliului Eparhial, cei nouă protopopi – reprezentând protopopiatele Cluj I, Cluj-Napoca, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean –, conducătorii instituțiilor de învățământ teologic (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca și Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița), precum și inspectorii de tineret și inspectorii școlari la disciplina religie din județele Cluj și Bistrița-Năsăud.

În deschiderea ședinței a fost rostită o rugăciune de binecuvântare, după care Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc și a prezentat principalele puncte de pe ordinea de zi.

În continuare, au urmat expunerile și luările de cuvânt ale membrilor Permanenței Consiliului Eparhial și ale celor prezenți la întrunire, în frunte cu Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul.

În cadrul ședinței semestriale au fost discutate și analizate aspecte de ordin misionar-pastoral, cultural, social-filantropic și administrativ, precum și principalele proiecte și evenimente derulate în acest an, aflate în curs de desfășurare sau planificate pentru perioada următoare.

De asemenea, s-a vorbit despre importanța misiunii în rândul tinerilor și despre proiectele culturale, educaționale și filantropice desfășurate în parohii.

În cursul acestui an s-au inaugurat trei proiecte sociale: Centrul de Servicii Comunitare „Sfânta Ana” din Dej, Așezământul de copii „Sfânta Sofia și fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapis” din Parohia Cornești și Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor” din localitatea clujeană Sânnicoară, primul centru de îngrijiri paliative pediatrice cu asistență complexă și gratuită din România. În prezent, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului are 62 de proiecte și programe sociale, prin care oferă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educație pentru copii și tineri, alinare pentru cei bolnavi și speranță acolo unde aceasta lipsește. Astfel, conform datelor de anul trecut, prin unitățile de cult, asociațiile și fundațiile eparhiale, au fost cheltuiți, în scop filantropic, 40.392.686 de lei, fiind ajutate 18.624 de persoane.

 

Astfel de întruniri semestriale au ca scop o informare obiectivă asupra situației din teritoriu, prin vocea părinților protopopi, dar și comunicarea hotărârilor și îndrumărilor venite din partea Centrului Eparhial. Ele se organizează semestrial și contribuie la soluționarea eventualelor probleme apărute la nivelul parohiilor și al instituțiilor din subordinea Arhiepiscopiei Clujului.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea Bisericii din Dobricel | 30 august 2026

Resfințirea Bisericii din Dobricel | 30 august 2026

În Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi), 30 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din Dobricel,...

Hramul parohiei „Sfântul Ierarh Alexandru” din Cluj-Napoca

Hramul parohiei „Sfântul Ierarh Alexandru” din Cluj-Napoca

Biserica este a lui Hristos, iar credința și adevărul ei nu pot fi schimbate după gustul oamenilor, a subliniat Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, duminică, 30 august 2026, la hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Alexandru” din municipiul Cluj-Napoca. Pornind de la...

Hramul Mănăstirii Cormaia | 29 august 2026

Hramul Mănăstirii Cormaia | 29 august 2026

La sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 29 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de...