Spre deosebire de anul civil, care începe pe 1 ianuarie, anul bisericesc începe pe 1 septembrie, pentru că, după vechea tradiție, în această zi s-a început creaţia lumii şi tot în această zi şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică.

În sinagoga din Nazaret, aşa cum aflăm din Evanghelia zilei de 1 septembrie, dându-I-se Mântuitorului să citească din cartea proorocului Isaia, a rostit cuvintele: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc Săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezbinarea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domului. Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut, iar ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui. Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca 47,18-21). La început de an bisericesc îi cerem Domnului, prin troparul de pe 1 septembrie , să ne binecuvinteze: „A toată făptura Ziditorule, Cel ce vremile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ne mântuiește pe noi”[1].

Anul bisericesc sau anul liturgic îl are în centru pe Mântuitorul cu Jertfa Sa, cu Patimile şi moartea Sa pe Cruce, cu Învierea Sa din morţi. Şi ca o consecinţă directă, în inima anului bisericesc stau Sfintele Paşti. Anul liturgic pune în mintea credincioşilor, după o anumită rânduială, evenimentele mântuitoare relatate de Evanghelie.

Anul bisericesc, având în centru sărbătoarea Sfintelor Paşti, se împarte în trei mari perioade: Perioada Triodului, Perioada Penticostarului şi Perioada Octoihului. Se numesc aşa după cartea principală de slujbă întrebuinţată în perioada respectivă: Triodul, Penticostarul şi Octoihul. Perioada Triodului începe cu 10 săptămâni înaintea Paştilor, Perioada Penticostarului durează opt săptămâni, de la Paşti încolo, iar restul anului o constituie perioada Octoihului.

Fiecare sărbătoare reactualizează evenimentele mântuitoare prăznuite. Fiecare sărbătoare liturgică reînnoieşte şi reactualiză evenimentul căruia îi este simbol. Evenimentele trecute le face actuale, le face contemporane cu noi. În măsura în care noi avem dispoziţia sufletească corespunzătoare, ele devin mijloace speciale de unire cu Hristos. Fără îndoială că Sfânta Euharistie ne uneşte intim cu Domnul Hristos pentru că El este „Cel ce aduce şi Cel ce Se aduce”[2] dar, în acelaşi timp, ne unesc rugăciunile, pentru că rugăciunile tainice al Trupului lui Hristos fac şi ele această lucrare.

Pe parcursul anului liturgic suntem chemaţi să retrăim toata viaţa Mântuitorului Hristos: de la Crăciun la Paşti, de la Paşti la Rusalii, „suntem chemaţi să ne unim cu Hristos Care se naşte, Care creşte, Care Pătimeşte, care moare, Care Învie triumfător, şi cu Hristos Care inspiră Biserica Sa”[3].

Dar, în acelaşi timp, ne sunt puși în faţă şi sfinţii Bisericii care se roagă pentru noi şi ne sunt exemple: „Aduceţi-vă aminte, spune Sfântul Pavel, de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13,7).

Anul bisericesc cu sărbătorile sale, cu tradiţiile sale, ne oferă un cadru binecuvântat pentru a spori din punct de vedere duhovnicesc. Poetul Ion Alexandru subliniază în mod artistic acest lucru: „Şi zilele şi nopţile la rând/ Trec şi se sting uşor ca o făclie/ Şi iarăşi Paştile împărăteşti/ Ne umplu casele de bucurie/ Când vitele şi caii şi turmele de oi/ Şi holdele şi apa din fântână/ Învie în lumină şi sărutăm pe bot/ Toţi mieii şi copacii din grădină/ Sat transilvan, căsuţă de pământ/ Muşcate la fereastră, busuioc la grindă/ Ştergar, curat, icoane pe pereţi/ Ziua-nvierii şi Noaptea de Colindă”[4].

Dacă participarea noastră la anul liturgic nu este una angajată şi dacă activităţile exterioare nu sunt dublate de trăiri interioare, dacă faptele şi învăţăturile Domnului Hristos, pe care ni le prezintă pericopele evanghelice de la fiecare sărbătoare n-au rezonanţă în suflet, ratăm şansa de a face progrese spirituale.

Îl rugăm, pe Domnul Hristos, prin condacul începutului de septembrie, să binecuvinteze anul bisericesc ce începe și să ne ajute să facem progrese: „Cel ce locuieşti întru cei de sus, Hristoase Împărate, Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute şi Ziditorul, Cel ce zilele şi nopţile, vremile şi anii ai făcut, binecuvintează acum cununa anului, fereşte şi păzeşte în pace pe dreptcredincioşi, ţara aceasta şi poporul Tău, mult Milostive”[5].

[1] Ceaslov, EIBMBOR, Bucureşti, 1973, p. 657.

[2] Liturghier, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 160.

[3] Un moine de l’Eglise d’Orient, L’an de grâce du Seigneur, Les Editions du Cerf, Paris 1988, p. 16.

[4] Ioan Alexandru, Pământ Transfigurat, Minerva, Bucureşti, 1982, p. 167.

[5] Ceaslov, p. 657.