Serată culturală „Cuvânt și viață”, în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

de | oct. 30, 2017 | Actualitatea religioasă

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca a fost duminică, 29 octombrie 2017, gazda unui eveniment cultural-religios deosebit, în care cultul și cultura s-au împletit armonios într-o serată cu titlul „Cuvânt și viață”.

Manifestarea a fost organizată cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Andrei și a constat din meditația duhovnicească Firimituri de gând, prezentată de părintele protosinghel lector univ. dr. Benedict Vesa și un recital muzical, susținut de grupul vocal Ad Libitum Voices din Cluj-Napoca. Amfitrionii evenimentului au fost preotul paroh, protopopul de Cluj I, Dan Hognogi și maestrul Adrian Morar, Dirijorul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

În deschidere, membrii grupului vocal Ad Libitum Voices au încântat publicul prin interpretarea înălțătoare a câtorva cântări religioase, printre care Miluiește-mă, Dumnezeule de Gheorghe Cucu și Stihira a II-a de Nicolae Lungu.

Evenimentul a continuat cu meditația părintelui protosinghel Benedict Vesa, care a pus la suflet publicului numeros Firimituri de gând despre Dumnezeu ca Gând, ca și Cuvânt, ca Rostire și ca Viață.

Seara s-a încheiat cu alte cântări interpretate de grupul Ad Libitum Voices, printre care Ave Maria de Franz Schubert.

„M-am gândit la un asemenea eveniment, de modelare sufletească, în care să îmbinăm gândurile teologilor cu muzica, atât bizantină, cât și universală, prin interpretarea grupuliui Ad Libitum Voices”, a declarat maestrul Adrian Morar.

Înființat la Cluj-Napoca în anul 2012, grupul Ad Libitum Voices se bucură de o bogată activitate concertistică, evoluând în Cluj pe scenele Operei Naționale Române și a Casei de Cultură a Studenților, dar și pe scenele teatrelor din alte orașe din țară, precum și la mai multe festivaluri în aer liber.

A consemnat pentru Radio Renașterea Stela Florea.

Ultimele articole

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Pericopa Evanghelică pe care am citit-o astăzi, înainte de a începe Postul Crăciunului, ne provoacă să medităm la o realitate foarte serioasă, anume aceea că nu ne putem mântui singuri. Oamenii de pe vremea Mântuitorului, ca de altfel şi cei din ziua de astăzi, în...

Tineri ortodocși, împreună pentru viitorul Europei

Tineri ortodocși, împreună pentru viitorul Europei

Tinerii din România, alături de cei din Europa, dar și din comunitățile ortodoxe din Siria și Palestina, ce vor lua parte în perioada 4-7 septembrie la Cluj, la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Europa se vor uni în rugăciune pentru binele societății.   Tineretul...

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Primul grup sosit la Întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa vine dintr-o zona cu o istorie lungă și un prezent complicat. Este vorba de grupul palestinienilor, din Beit Sahour și Fâșia Gaza. Au fost alături de noi în studioul Radio Renașterea Tawfig Alamash, Renal...

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

În avanpremiera Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa, organizată la Cluj-Napoca în perioada 4-7 septembrie 2015, Mitropolitul Clujului a declarat într-o conferință de presă că acest eveniment își propune să îi aducă mai aproape pe tinerii creștini, care,...

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș, a avut parte de mai multe evenimente cultural-religioase în perioada 25-30 august 2015, în cadrul Săptămânii dedicate zilelor Groșului și Hramului parohiei ortodoxe Sfântul Ierarh Nicolae din com. Groșii Țibleșului....