Seri duhovnicești, în mai multe parohii clujene

de | mart. 5, 2018

Parohia „Nașterea Domnului” din  Cluj-Napoca, unde preot  paroh  este părintele Nicolae Buda, organizează și anul acesta, în Postul Sfintelor Paști, tradiționalele seri duhovnicești, împreună cu preoții și credincioșii  din parohiile clujene învecinate.

       Începând din  Duminica a II-a din Postul Mare, la  Vecernie,   preoții și credincioșii parohiilor „Nașterea  Domnului”,  „Sfântul  Mina”, „Sfântul Dimitrie cel  Nou” și ai tinerei parohii „Sf. Iustin Martirul și Filosoful din Cluj-Napoca”,  slujesc împreună  Taina Sfântului Maslu la fiecare din aceste biserici,  pe rând, urmată de un cuvânt de învățătură, adecvat acestei  perioade speciale de pregătire  pentru Marele Praznic  al Învierii.

Seri duhovnicești, în mai multe parohii clujene     Primul popas duhovnicesc a  fost în duminică, 04 martie,  de la ora 18:00,  la Parohia „Sf. Iustin Martirul și Filosoful din Cluj-Napoca”, de pe strada Antonio Gaudi nr. 56 (momentan, slujbele se desfășoară la parterul unui bloc pe Strada Zăvoiului nr. 5), unde preot paroh este părintele Sorin Marciuc. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele  Dumitru Bărbos, care  a vorbit despre dorul lui Dumnezeu  pentru noi, tâlcuind pe scurt Evanghelia lui Zaheu Vameșul.

Joi, 8 martie, la ora 18:00, va urma o seară duhovnicească la parohia „Sfântul Mina”, unde paroh este părintele Dumitru Bărbos și preot slujitor părintele Iliuță  Popa.  Vineri, 16 martie, la ora 18:00, întâlnirea credincioșilor va fi la biserica „Nașterea Domnului”, unde slujesc preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș. Vineri, 28  martie, ultima seară duhovnicească,  va avea loc la parohia „Sfântul Dimitrie cel  Nou”, preot paroh părintele Iacob Cismaș,  preoți slujitori Iustin Tira  și Andrei Dutca.

Aceste seri duhovnicești oferă credincioșilor un prilej de a înmulți rugăciunea, în această perioadă deosebită a Postului Mare.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Școala de vară „Bucuriile Credinței”, la Cluj

Școala de vară „Bucuriile Credinței”, la Cluj

 Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, păstorită de preoţii Vasile Nemeş şi Florin Daniel  a organizat în perioada 23-27 iulie 2018 ediţia a doua a Şcolii de Vară "Bucuria Credinţei". Proiectul s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani...

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Duminică, 29 iulie 2018, a avut loc prezentarea și instalarea părintelui Vlad Cristian Todoran în parohia Sălișca din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În Duminica a IX-a după Rusalii, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...

Cerc preoţesc în parohia Poienile Zagrei

Cerc preoţesc în parohia Poienile Zagrei

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 9-a după Rusalii în Parohia Poienile Zagrei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, soborul celor 10...

Cerc pastoral la Negrilești

Cerc pastoral la Negrilești

În duminica a opta după Rusalii,  în Parohia Ortodoxă Negrilești, Protopopiatul Beclean a avut loc întâlnirea preoților din cercul pastoral de lângă Cetatea Ciceului. Numeroși credincioși din localitate au participat la Taina Sfântului Maslu care s-a săvârșit de la...

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Protopopiatul Ortodox Dej în colaborare cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat o tabără de vară la Centru misionar de tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, în perioada 16-21 Iulie 2018, pentru copiii de 8-12 ani.  Dintre activitățile taberei amintim...

Moment important în viața Parohiei Nima

Moment important în viața Parohiei Nima

Astăzi 20 iulie 2018, de Sărbătoarea Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul a fost o zi de mare sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Nima. Aceștia l-au primit în mijlocul lor pe noul preot paroh Câmpeanu Daniel Cristian. La acest eveniment important au luat...