Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Seri duhovniceşti în Parohia Berchieşu

de | apr. 8, 2016

Odată cu începutul Postului Mare, în Parohia Ortodoxă ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Berchieşu, au loc seri duhovniceşti în fiecare joi după-masa. Sunt invitaţi pentru a sluji și a rosti un cuvânt ziditor pentru credincioși, preoţi din parohiile Arhiepiscopiei Clujului.

În prima săptămână a Postului Mare s-a săvârşit Canonul cel Mare, iar în mijlocul credincioșilor din Berchieșu s-a aflat Pr. Sorin Moldovan de la Parohia Crişeni, apoi în cea de a doua săptămână invitat a fost Pr. Nicolae Paşca de la Parohia Soporu de Câmpie, care împreună cu preotul paroh Florin Negru a săvârșit, în ajunul Praznicului Bunei-Vestiri, Vecernia mare cu Litie. În cea de a treia săptămână a postului la slujba Pavecerniţei Mari a participat Pr. Raul Raţiu, preot misionar în cadrul Protopopiatului Turda, iar în cea de a patra săptămână credincioșii din Berchieșu l-au avut în mijlocul lor pe Pr. Ştefăniţă Elefteriu de la Parohia Someşul Rece, fost paroh la Berchieşu timp de 7 ani.

Astfel de seri duhovniceşti au loc în parohia Berchieșu până la sfârşitul postului mare, precum şi cu ocazia altor evenimente, acestea constituind clipe de rugăciune, de întărire în credinţă şi mult folos duhovnicesc, a transmis pentru radio Renașterea preotul paroh Florin Negru.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Daruri mici pentru bucurii mari, la Beclean

Daruri mici pentru bucurii mari, la Beclean

Voluntarii Asociației „Un Dar mic pentru o bucurie Mare” au pregătit, cu multă dăruire, mărțișoare și brățări realizate manual, întâmpinând astfel începutul primăverii printr-un gest de solidaritate. Voluntari cu vârste cuprinse între 8 și 80 de ani au cusut și...