Seri duhovnicești și activități culturale, în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca

de | nov. 29, 2017

În a doua duminică din Postul Nașterii Domnului, credincioșii din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca au primit sfaturi duhovnicești de la duhovnicul Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, arhimandritul Samuel Cristea.

De la ora 17:00, părintele Samuel Cristea a săvârșit slujba Vecerniei împreună cu protopopul de Cluj I, pr. Dan Hognogi – păstorul duhovnicesc al acestei parohii. Apoi le-a pus la inimă credincioșilor un cuvânt despre importanța împlinirii poruncilor lui Dumnezeu, ca temelie a vieții creștine și a dobândirii vieții veșnice.

Pornind de la pericopa evanghelică din Duminica a 30-a după Rusalii despre Dregătorul bogat, pe care a numit-o textul fondator al vieții monahale, părintele Samuel a vorbit despre stilul de viață al primilor creștini, despre viața Apostolică și despre bogăție și sărăcie, arătând că nu cantitatea, ci atașamentul față de bunurile materiale, mai multe sau mai puține, reprezintă o piedică în urcușul duhovnicesc. La final, părintele arhimandrit i-a miruit pe toți credincioșii prezenți.

Pe parcursul acestui post, mai mulți invitați speciali vor poposi în parohia „Adormirea Maicii Domnului” de pe strada Govora, pentru a le aduce enoriașilor îndemnuri și a-i ajuta în sporirea duhovnicească. De asemenea, bucuria Nașterii Domnului va fi vestită prin recitalurile de colinde a mai multe grupuri corale și Festivalul de colinde și tradiții „Crăciunul la români”, aflat în acest an la a șaptea ediție, după cum ne-a transmis  din partea parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, Stela Florea.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Activităţi destinate tinerilor, la Mintiu Gherlii

Activităţi destinate tinerilor, la Mintiu Gherlii

În luna februarie, în comunitatea parohială din Mintiu Gherlii, Protopopiatul Gherla, au debutat primele acţiuni, din acest an, destinate copiilor şi tinerilor.                                          Astfel că, în fiecare joi, de la ora 16.00 în cadrul  grupului de...

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Părinții Cercului Preoțesc Jucu s-au întâlnit cu profesorul care predă religia la Școala „Gheorghe Barițiu” din Jucu, domnul Aldea Cosmin. Perioada prepascală este una foarte potrivită pentru a-i angrena pe elevi în activitățile Bisericii, prin participarea la...