Serviciul ALOPEDI, apelat de aproximativ 5.000 de părinți în primul semestru al acestui an

de | iul. 8, 2021 | Societate

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call center ALOPEDI 0364-917, au realizat o analiză a activității derulate în primele șase luni ale anului 2021 prin intermediul proiectului destinat obținerii sfaturilor medicale pediatrice.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Serviciul nostru de telemedicină a fost mai mult decât util pentru părinții ai căror copii s-au confruntat cu diverse probleme de sănătate, mai ales în această perioadă a pandemiei, marcată de o serie de restricții și reguli de distanțare. Ceea ce e cu adevărat important e faptul că un număr semnificativ de mici pacienți au beneficiat de sfaturile medicale prompte și adecvate simptomatologiei descrise de părinți, oferite de medicii cu înaltă calificare ce deservesc ALOPEDI”.

S-a constatat, astfel, că ALOPEDI 0364-917 a fost apelat în primul semestru al acestui an de aproximativ 5.000 de părinți. Totodată, se remarcă o creștere a numărului de apeluri telefonice începând cu luna mai a.c. Comparativ cu luna ianuarie, când ALOPEDI 0364-917 a fost apelat de 479 de părinți, numărul acestora a crescut la 1.080 în mai și 1.222 în luna iunie.

Cca. 72% dintre apeluri s-au finalizat cu recomandări de îngrijire la domiciliu a copilului bolnav, nemaifiind necesară deplasarea la unitatea de primire a urgențelor sau la o altă unitate medicală. De asemenea, în cazul a 10% dintre copii a fost recomandat consultul medical imediat, în primele două ore de la apel.

În ceea ce privește motivele pentru care părinții au solicitat sfatul medical al profesioniștilor cu experiență în evaluarea telefonică a gravității stării copilului bolnav, problemele respiratorii au fost cauza a 38% dintre apeluri iar 21% au avut ca principal motiv de apelare problemele digestive.

Majoritatea apelurilor din primele șase luni ale acestui an au provenit din județul Cluj iar 40% din alte județe. Un sfert dintre apelurile din afara județului Cluj au fost din București, județele Ilfov, Satu Mare și Constanța fiind pe următoarele trei locuri.


Foto: pixabay.com

Ultimele articole

Mai multe din Societate
Centrul „Sfânta Irina” din Turda și copiii speciali

Centrul „Sfânta Irina” din Turda și copiii speciali

Într-o societate în care zilnic suntem predispuși  să ne concentrăm doar asupra binelui personal, există și oameni care privesc lucrurile altfel. Nu au grijă doar de propria existență, ci îi ajută și pe alţii în mod dezinteresat. Prin ochii lor, lumea e mai frumoasă....

Case de tip familial în județul Sălaj, în locul centrelor de plasament

Case de tip familial în județul Sălaj, în locul centrelor de plasament

Centrele de plasament din Jibou, Şimleu Silvaniei şi Cehu Silvaniei, în care se află în prezent aproape 140 de copii, vor fi închise. În locul lor urmează să fie înfiinţate zece case de tip familial, cu un maximum de 12 copii fiecare. Investiţia va fi realizată de...